Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO&FOTO SOCANTE! INTERZIS MINORILOR! Sinucidere in direct

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Eduard Mihai Samson In aceasta dimineata, in jurul orei 4.30, un tanar infirm de un picior s-a aruncat de la peste 15 metri inaltime de pe podul Alexandru cel Bun. Eduard Mihai Samson, cunoscut cu antecedente suicidare, a comandat un taxi, de la unul dintre localurile din zona Kaufland Podu de Piatra, care l-a dus pana pe pod. Acolo, tanarul s-a catarat pe balustrada podului, in cea mai inalta zona a sa, si a amenintat ca se arunca in gol. Ajunsi in zona in doar doua minute, reporterii BZI, politistii, pompierii si medicii Serviciului de Ambulanta, au incercat peste 30 de minute sa negocieze cu Eduard Mihai Samson. Numai ca, in jurul orei 5.00, acesta a spus "Pa" si s-a aruncat in gol. Spre norocul sau, caderea i-a fost atenuata de cablurile de la reteaua fir-contact a tramvaiului care trece pe sub podul din Alexandru cel Bun. "Pacientul a suferit multiple traumatisme. Cel mai serios este lovit la cap si la coloana vertebrala. L-am stabilizat si urmeaza a fi transportat la Spitalul de Neurochirurgie", a declarat unul dintre paramedici. Din primele cercetari ale politistilor rezulta ca Eduard Mihai Samson este un tanar fara domiciliu, cunoscut prin barurile si restaurantele din cartier, unde mergea des la cersit. Vom reveni cu amanunte despre evolutia starii sale de sanatate.

Eduard Mihai Samson In aceasta dimineata, in jurul orei 4.30, un tanar infirm de un picior s-a aruncat de la peste 15 metri inaltime de pe podul Alexandru cel Bun. Eduard Mihai Samson, cunoscut cu antecedente suicidare, a comandat un taxi, de la unul dintre localurile din zona Kaufland Podu de Piatra, care l-a dus pana pe pod. Acolo, tanarul s-a catarat pe balustrada podului, in cea mai inalta zona a sa, si a amenintat ca se arunca in gol. Ajunsi in zona in doar doua minute, reporterii BZI, politistii, pompierii si medicii Serviciului de Ambulanta, au incercat peste 30 de minute sa

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 8 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 7 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 14 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°