Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femei ce nu pot suferi copiii: \"Maternitatea le spală unor mame creierele\"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 decembrie 2011 ·

Pentru ele, statutul de mamă nu e la fel de dulce ca libertatea şi fericirea în doi. Sursa: SHUTTERSTOCK

Educate, cu o situaţie financiară bună, preocupate să cunoască lumea călătorind şi nedispuse să împartă afecţiunea partenerului - acesta este portretul sumar al femeilor ce decid că maternitatea nu este pentru ele. Nu le impresionează bebeluşii rubiconzi, nu înţeleg şi nu tolerează smiorcăielile puştilor şi maimuţăreala părinţilor şi nici nu se topesc de drag când nepoţii le spun, peltic, o poezie. Pentru astfel de femei, există hoteluri ce nu acceptă copii mai mici de 16 ani şi comunităţi virtuale în care se dezbate opţiunea "familie fără copii".

Două femei de 39, respectiv 29 de ani, povestesc pentru EVZ despre efectele pe care le poate avea decizia de a spune nu copiilor: divorţ, prietenii de o viaţă încheiate, relaţii încordate cu propriii părinţi ce râvnesc să fie bunici.

Dana are 39 de ani, lucrează într-o multinaţională, are prieteni cu şi fără copii, dar preferă, fără dubii, compania celor din urmă. Este activă pe forumuri internaţionale în care adulţii fără urmaşi îşi varsă of-urile faţă de ceea ce numeşte ea "dictatura celor cu copii".

Partener de viaţă sau donator de spermă?

Pur şi simplu nu îşi doreşte să fie părtaşă la problemele şi experienţele părinţilor. Şi-a dat seama că nu vrea să fie mamă încă din facultate. "Eram şocată de unele colege care, deşi nu aveau prieten, declamau că îşi doresc 1,2 chiar 3 copii, fără să ştie nimic despre viitorul tată". A realizat ulterior că multe cupluri se formează doar pentru că femeilor le ticăie ceasul biologic şi că unele caută mai degrabă donator de spermă decât un partener de viaţă.

Dana nu exclude ideea că, în majoritatea cazurilor, copilul este rezultatul unei relaţii armonioase, dar a văzut multe cazuri ce i-au demonstrat că un copil este "rezultatul unei a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°