Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bijuterie romană a fost descoperită într-un mormânt japonez din secolul V

Publicat in Jurnalul, vineri 22 iunie 2012 ·

Arheologii japonezi au anunţat, vineri, că au descoperit într-un sit funerar din apropiere de Kyoto, fosta capitală imperială niponă, o bijuterie din sticlă ce a fost confecţionată cel mai probabil de un artizan roman, informează AFP.

Artefactele au fost dezgropate din Utsukushi, un sit funerar din Nagaoka, ce datează din secolul al V-lea e.n., de oamenii de ştiinţă de la Institutul naţional al cercetărilor ştiinţifice pentru patrimoniul naţional.

Obiectele de podoabă au fost fabricate între secolul I e.n. şi IV e.n.

Este vorba de trei mărgele din sticlă de culoare galbenă, cu diametrul de cinci milimetri, pe care au fost aplicate puncte mici din aur. Cercetătorii au confirmat prezenţa natronului (carbonat hidratat de sodiu), un compus chimic natural folosit de artizanii romani în domeniul sticlăriei.

Ei au evidenţiat cu această ocazie şi o tehnică de fabricare folosită la Roma în acea epocă, numită "metoda multistrat", ce constă în suprapunerea succesivă a straturilor de sticlă, inserând uneori filigrane din aur.

"Acestea sunt obiecte din sticlă multistrat, printre cele mai vechi descoperite vreodată în Japonia - o raritate -, ce au fost fabricate fără îndoială în Imperiul Roman, iar apoi trimise în Japonia", a declarat Tomomi Tamura, cercetător la acelaşi institut.

Imperiul roman s-a întins în jurul bazinului Mării Mediterane în perioada 27 î.e.n. - 476 e.n. Imperiul Roman de Răsărit a supravieţuit până la căderea Constantinopolului, în 1453.

Istoricii au descoperit că romanii făceau comerţ cu ţările asiatice, chiar şi cu cele din Extremul Orient, în special cu China.

Arheologii japonezi au anunţat, vineri, că au descoperit într-un sit funerar din apropiere de Kyoto, fosta capitală imperială niponă, o bijuterie din sticlă ce a fost confecţionată cel mai probabil de un artizan roman, informează AFP.

Artefac

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 20 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 17 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 16 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 11 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 30 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°