Sindicaliştii anunţă că mâine vor protesta în Piaţa Constituţiei sute de poliţişti revoltaţi de disponibilizările anunţate de Guvern. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), afiliat CNS "Cartel Alfa”, organizează un miting mâine, între orele 9:30 – 14:00, împotriva Proiectului de Lege privind măsurile de încadrare a MAI în bugetul aprobat pentru 2011.
"Documentul iniţiat de MAI prevede, în esenţă, disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri. În plus, pentru acest an s-a hotărât şi anularea principalelor drepturi acordate, prin lege, personalului care este scos din Sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică”, arată SNPPC într-un comunicat de presă. Protestul se va desfăşura în acelaşi timp cu votul final al respectivului act normativ în Camera Deputaţilor. Sindicaliştii arată că un număr semnificativ de parlamentari s-a exprimat împotriva acestui proiect de Lege până acum, apreciind că prin disponibilizarea a peste 9.500 de cadre va fi pusă în pericol siguranţa cetăţenilor şi a comunităţii şi, totodată, se vor înmulţi vulnerabilităţile României ca eventual partener Schengen.
SNPPC invită toţi cetăţenii îngrijoraţi de creşterea nesiguranţei publice şi a infracţionalităţii să-şi exprime dezacordul cu privire la acest proiect de lege axat pe realizarea de noi economii bugetare.
Sindicaliştii anunţă că mâine vor protesta în Piaţa Constituţiei sute de poliţişti revoltaţi de disponibilizările anunţate de Guvern. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), afiliat CNS "Cartel Alfa”, organizează un miting mâine, între orele 9:30 – 14:00, împotriva Proiectului de Lege privind măsurile de încadrare a MAI în bugetul aprobat pentru 2011.
"Documentul iniţiat de MAI prevede, în esenţă, disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri. În plus, pentru