Cei doi foşti selecţioneri şi-au exprimat de mai multe ori în ultimul timp disponibilitatea de a reveni la "naţională". Mircea Sandu ar înclina spre "Rege".
Dacă proiectul Ionuţ Lupescu - Răzvan Lucescu se năruieşte în această seară, la Minsk, preşedintele FRF se va implica personal în numirea noului selecţioner. Mircea Sandu joacă tare, are pregătite deja două variante, Gică Hagi (45 de ani) şi Ladislau Boloni (57 de ani). Ambii foşti selecţioneri i-au transmis şefului federaţiei că sînt dispuşi să antreneze din nou echipa naţională.
"Hagi ar juca 4-3-3"
Surse apropiate lui Hagi pretind că "Regele" este favoritul "Naşului", care ar vrea să-l reabiliteze după eşecul din 2001. "Hagi n-are nevoie de bani, ar accepta să revină la reprezentativă, cu condiţia să fie lăsat să-şi pună în practică proiectul de redresare a fotbalului românesc pe baze corecte, începînd de la copii şi juniori. E pregătit să schimbe inclusiv sistemul de joc şi să treacă de la 4-4-2 la 4-3-3, modul despre care a învăţat foarte multe în ultimul timp". Principalele atuuri ale lui Hagi ar fi dorinţa de revanşă după ratarea calificării la CM 2002, precum şi cota ridicată de marketing pe care o are, lucru care ar atrage automat şi fonduri importante la bugetul FRF.
"Loţi poate reveni oricînd"
Ladislau Boloni speră şi el să revină la "naţională". Renumitul tehnician, liber de contract după despărţirea de arabii de la Al Wahda, mizează pe faptul că Mircea Sandu şi Adalbert Kassai i-au apreciat munca depusă în mandatul trecut (2000-2001) şi i-au dat mereu speranţe că vor mai lucra împreună. "Boloni e un om de valoare, dar, din păcate, ne-a abandonat. Cînd a venit ca selecţioner, a făcut-o pe un salariu mai mic, dar a muncit extraordinar. E un tehnician care poate antrena oricînd <