Ceea ce urmează după 30 noiembrie 2008 e, pentru partidele ce au trecut pragul de 5%, mult mai greu, infinit mai greu decât perioada de până la scrutin.
Se discută mult în aceste zile despre negocierile privind formarea noului Guvern. Dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor, orice alianţă e posibilă. Şi cea dintre PD-L şi PSD, deşi liberal-democraţii şi presa lor de sluj n-au contenit a denunţa PSD drept formaţiunea corupţilor care trebuie neapărat arestaţi de ţuluşii lui Traian Băsescu, iar social-democraţii nu s-au lăsat nici ei mai prejos, catalogând PD-L drept un soi de trotinetă a celui de la Cotroceni. E posibilă şi o alianţă între PD-L şi PNL, deşi cameristele politice ale preşedintelui şi-au axat campania pe atacarea liberalilor drept oamenii lui Dinu Patriciu, iar liberalii i-au atacat pe liberal-democraţi drept membri FSN.
Pentru partide, lucrurile par simple.
Parvenirea la guvernare ar depinde doar de concesiile făcute în materie de posturi.
Numai că lucrurile nu stau chiar aşa.
Ceea ce urmează după 30 noiembrie 2008 e, pentru partidele ce au trecut pragul de 5%, mult mai greu, infinit mai greu decât perioada de până la scrutin. În campanie lucrurile au fost mult mai simple pentru partide şi pentru că întreaga lor strategie a vizat un termen scurt. Perioada de după scrutin e mult mai complicată pentru un partid deoarece el trebuie să ţină cont de câteva lucruri:
a) Interesele pe termen lung.
În deciziile vizând participarea la alianţa de guvernare, un partid trebuie să ia în calcul şi faptul că trecerea Guvernului prin Parlament nu e decât începutul calvarului. Dacă ar fi să credem în programele de guvernare, posibila coaliţie se va confrunta cu două tipuri de politici: de Dreapta (PNL şi PD-L), şi de Stânga (PSD). Buna funcţionare a coaliţiei cere o minimă armonizare a ac
