Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicoliţă nu poate!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 5 octombrie 2008 ·

Mijlocaşul Stelei nu va juca nici cu Franţa din cauza unei accidentări la gambă. În locul lui a fost convocat Florentin Petre

Ghinioanele se ţin scai de Bănel! Nicoliţă (23 de ani) s-a reaccidentat cînd îi era lumea mai dragă şi va lipsi astfel de la importanta partidă cu vicecampioana mondială, care va avea loc sîmbătă, la Constanţa, de la ora 21:40.

Mijlocaşul de bandă al Stelei a devenit indisponibil din cauza unei contuzii puternice la gemenii gambei, suferită marţi, în finalul jocului cu Fiorentina (0-0) din grupele Ligii Campionilor. Accidentarea lui Nicoliţă este destul de gravă, motiv pentru care nu a jucat aseară cu Otopeni. Este vorba de o recidivă, iar lovitura i-a provocat şi un cheag de sînge la gambă. Bănel resimte dureri puternice şi abia poate să meargă, iar în locul lui a fost convocat în premieră după Euro 2008, Florentin Petre (32 de ani).

Nicoliţă a ratat şi "dubla" cu Lituania (0-3) şi Feroe (1-0), de luna trecută, din debutul preliminariilor CM 2010, din cauza unor probleme la glezna stîngă. Stelistul i se alătură lui Marius Niculae pe lista indisponibililor. Victor Piţurcă definitivează astăzi lotul, care se va reuni mîine.

"Nu e decisiv!"

Adrian Mutu crede că meciul contra "cocoşilor" nu este crucial. Atacantul Fiorentinei a declarat pentru GSP TV: "Va fi un joc important, dar nu decisiv! Fiecare echipă are cîte o înfrîngere, iar situaţia învinşilor nu ar fi prea bună. Franţa va fi o echipă dornică de victorie, dar sper s-o batem! Pentru noi nu sînt importante doar punctele, ci şi moralul, fiindcă trebuie să trecem peste perioada mai puţin fastă".

Mijlocaşul Stelei nu va juca nici cu Franţa din cauza unei accidentări la gambă. În locul lui a fost convocat Florentin Petre

Ghinioanele se ţin scai de Bănel! Nicoliţă (23 de ani) s-a reaccidentat cînd îi era

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°