Pactul cu PC-Voiculescu si cu PSD-Ponta (adica Iliescu) este consecinta unei strategii paguboase si pagubitoare urmata de PNL inca din 2005 (refuzul alegerilor anticipate pe baza acelei ”enigmatice” razgandiri a d-lui Tariceanu, slabirea deliberata a coalitiei D.A. etc). Cunosc destul de bine, cred, profilul lui Crin Antonescu. Nu-mi fac niciun fel de iluzii, o spun cat pot de clar. Acum cateva saptamani l-am comparat cu personajul Zelig al lui Woody Allen. Textul meu de ieri este tongue-in-cheek, deci are o doza oarecare de ironie. Am decis sa incerc aceasta formula de analiza cat se poate de politicoasa, dar transanta, in raport cu un personaj care, in decembrie 2009, tuna si fulgera impotriva “boschetarului Basescu si a dementului Tismaneanu”. Imi reprosa atunci, in al sau stil inimitabil, de un invidiabil rafinament, de o eleganta a exprimarii ce ne lasa inmarmuriti, ca am indraznit sa-l compar pe el cu Gh. (Gutza) Tatarescu, cel din 1945-1947, epitomul unui colaborationism nefast. Nu-i voi raspunde cu aceeasi moneda, dar voi urmari atent si voi scrie despre tot mai contra-productivele sale miscari politice.

Pe contributors a aparut un comentariu semnat ”Gondolin” cu o trimitere la blogul acelui participant la discutie.  As spune doar doua lucruri: daca doream “sinecuri” cand era presedinte Ion Iliescu, as fi scris in alti termeni despre el si regimul sau, mi-as fi moderat pozitiile critice. Oricine citeste dialogurile mele cu Mircea Mihaies (patru volume) ori lucrarea “Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc” (Univ. of California Press, 2003, trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005) poate vedea ca nu am renuntat nicio secunda, nici cand faceam dialogul cu Ion Iliescu, deci in 2003, nici in 2004 ori dupa aceea la pozitiile mele extrem de critice in raport cu politicile urmate de el si de partizan