Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile la bumbac, cereale, aur şi carne, la galop

Publicat in Ziarul Financiar, joi 11 noiembrie 2010 · ·

Statistica a anunţat ieri o inflaţie de 0,55% pe luna octombrie în România. Întrebările sunt cum poate fi stăvilit intern valul inflaţionist mondial dar şi cât pot câştiga agricultorii români din majorarea preţurilor externe.

Preţurile materiilor prime au urmat un trend puternic as­cendent pe plan interna­ţio­nal în acest an, iar efectul pentru România este din ce în ce mai puternic, chiar lăsând la o parte majorarea TVA.

Institutul de Statistică a anunţat ieri o inflaţie lunară pe octombrie de 0,55%, ceea ce explică nervozitatea de săp­tămâna trecută a oficialilor BNR despre discuţiile privind evoluţia preţurilor.

Creşterea înaltă din economiile emer­gente, mari consumatoare de re­surse, dar şi injecţiile de sute de mi­liarde de dolari ale Rezervelor Fede­rale sunt enumerate printre cauzele unui nou posibil boom al preţurilor la ma­te­riile prime - alimentare sau non-ali­mentare - , după cel din 2008, care a fost dezumflat de marea criză financiară.

În 2010 s-a scumpit întâi grâul. A venit rândul celorlalte cereale să se scumpească, apoi al metalelor de bază şi apoi al produselor din carne.

Avansul pre­ţurilor nu pare să se opreas­că însă aici, potrivit pre­vi­ziunilor analiştilor in­ter­naţionali. Anul viitor evoluţia pre­ţurilor mate­riilor prime ar putea deveni principalul motiv de îngrijorare pentru autorităţi, în condi­ţi­ile în care preţul grâului s-ar putea du­bla, scriu publicaţii de busi­ness de pres­ti­giu din străinătate. Wall Street Journal şi Financial Times vorbesc despre noi valori record ale preţurilor materiilor prime în viitorul apropiat.

De la începutul anului preţul grâ­ului a crescut cu 31,5%, iar cel al po­rum­­bului cu 48% pe bursele stră­ine. Re­colta slabă a cerealelor a dat naş­tere unor speculaţii potrivit cărora este posibilă o criză a alimentelor.

Întrebarea este

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 47 minute
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum o ora
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum o ora
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

HotNews acum o ora
Semafoarele ar putea avea peste câțiva ani patru culori- roșu, galben, verde și alb, iar noutatea vine din necesitatea de a dirija în trafic și mașinile autonome, fără șofer. Autoritățile din Michigan lucrează deja la un astfel de sistem, scrie Știr

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum 51 minute
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum 51 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°