Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicina dentară, ultima pe listă la banii publici/ Vezi aici ce sume primesc stomatologii vrânceni de la CAS

Publicat in Adevarul, joi 19 mai 2011 ·

Sumele alocate cabinetelor stomatologice de către Casa de Asigurări de Sănătate depăşesc cu puţin 1.000 de lei pe lună. În prezent, 40 de cabinete stomatologice se află în relaţie contractuală cu CAS Vrancea. Din cauza fondurilor insuficiente, medicii aleg să îi trateze pe asigurare doar pe copii.

Cu toate că sănătatea dentară este extrem de importantă, din ce în ce mai puţini vrânceni aleg să treacă pragul unui cabinet stomatologic. Motivul: deşi au calitatea de asigurat nu au parte de nicio consultaţie gratuită.

Medicii stomatologi recunosc faptul că sunt luni în care plafonul primit de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate este atât de mic încât nu acoperă tratamentul nici măcar pentru un singur adult.

„De exemplu, luna asta am primit 900 de lei, însă au fost perioade în care nu mi s-a decontat mai mult de 300 - 400 de lei. Este imposibil să împarţi aceşti bani, astfel încât să mulţumeşti toţi pacienţii. Din păcate, foarte mulţi pleacă dezamăgiţi atunci când le spun că trebuie să plătească", declară Violeta Ududeka, medic stomatolog în Focşani.

Fondurile insuficiente îi determină pe unii medici să îi trateze pe asigurare doar pe copii.

„Dintr-un plafon mediu de 700 de lei pe lună pot face în jur de 12-14 carii la copii sau câteva extracţii şi periaje. Însă, dacă vine un pensionar care are nevoie de două proteze, rămân fără niciun ban", declară Alexandra Ricu, stomatolog în comuna Cârligele.

Anual, Casa de Asigurare de Sănătate, alocă în jur de 15.000 de lei cabinetelor stomatologice.

„Lunar, CAS Vrancea decontează serviciile medicale efectuate asiguraţilor de către cei 40 de furnizori de servicii medicale în limita unei valori medii lunare de 1.115 lei", declară Iustina Micu, purtător de cuvânt al CAS Vrancea.

Tarife prea mari

Vrâncenii care sunt nevoiţi să apeleze la medicul stomatolog sunt nemulţumiţi de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°