Lista de aşteptare pentru un dispozitiv medical decontat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Olt a depăşit 800 de pacienţi, valoarea aparatelor solicitate fiind de peste 706.000 de lei. Cele mai multe solicitări sunt pentru proteze auditive - 431, mijloace de mers - 138 şi orteze - 131, însă s-au înregistrat zeci de cereri şi pentru proteze de membre, cristaline şi încălţăminte ortopedică. Prioritatea, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al instituţiei, Constanţa Coteneanu, o reprezintă cazurile de urgenţă, copiii şi persoanele cu handicap. Doar că suma alocată pentru primele cinci luni ale anului, pentru aceste dispozitive, este de 805.000 de lei, din care s-au cheltuit peste 620.500 numai pentru protezare stomii (pentru 248 de pacienţi aflaţi în evidenţe) şi aparate de administrare continuă cu oxigen (47 de pacienţi), pentru care se emit decizii de plată, acestea din urmă fiind cheltuieli permanente.
Cererile se pot depune şi prin poştă
Cum mare parte din bani se duc pentru cele două categorii de dispozitive amintite mai sus, restul solicitărilor completează listele de aşteptare, întocmite pe categorii de dispozitive medicale. Solicitările, venite din partea pacienţilor sau împuterniciţilor acestora, se pot trimite şi prin poştă.
Pot beneficia de aceste dispozitive, dacă trec de problema fondurilor alocate Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, doar pacienţii care au calitatea de asigurat şi care declară, pe propria răspundere, că deficienţa organică sau funcţională nu a fost „dobândită“ în urma unui accident de muncă, accident sportiv sau a unei boli profesionale. În plus, recomandarea medicului specialist trebuie depusă în termen de 30 de zile. Lista de aşteptare pentru un dispozitiv medical decontat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Olt a depăşit 800 de pacienţi, valoarea aparatelor solicitate fiind de peste