Din pacate, cazul n-a fost mediatizat cum se cuvine, mass-media fiind, pe atunci, in stadiu de subdezvoltare. Astazi, o astfel de fapta ar face deliciul Stirilor de la ora cinci: Un copil de cinci ani a salvat o batrina de la moarte! Fiecare dintre noi este dator cu o strada sau cu o ulita pe care se naste si copilareste. Ulita pe care m-am nascut era ultima din partea de miaza-zi a satului, iar casa noastra era chiar ultima, capat de drum. De-acolo nu mai porneau decit niste carari, ce nu duceau la moara, ca-n Cosbuc, ci la cimp, la fintina, la cei care locuiau in Valea Gradinii. N-aveam, gard in gard, decit o vecina, matusa Clara, o batrina extrem de vioaie, de guraliva si de... zgircita.Nanasa - cum ii spuneam cu totii, caci o botezase pe o sora a mea mai mare, Aurica - avea o gospodarie cu acareturi mai ceva ca ale noastre, si mai ales o livada si o gradina in care cresteau toate bunatatile pamintului. Ciresele si visinele, caisele, merele si perele, prunele si corcodusele, harbujii si zamujii, strugurii - dupa sezon! - totul din aceasta gradina a raiului ne stimula paroxistic poftele copilaresti si, deopotriva, pornirile hotesti... Citeodata, matusa Clara, intr-un acces de generozitate, ne oferea din bunatatile ei cam atit cit sa ne rascoleasca si mai si pofta, dar noi, copiii, am fi vrut sa ne dea macar o data pe saturate... De aceea se puneau la cale rapturi dintre cele mai ingenioase, caci nu era usor sa accezi la fructele oprite, gradina fiind inconjurata de un gard aproape inaccesibil. Zic aproape, intrucit uneori i se gasea punctul nevralgic. Cind actiunea reusea, se lasa cu mari suparari din partea matusii, care sista, temporar, relatiile de buna vecinatate. Uneori, vara-toamna, cind toti ai mei plecau la cimp, eu, copil fiind, nu cutreeram paduri, ci eram lasat in grija matusii Clara. Imi placea la ea, pentru ca, atunci, ma rasfata cu bunatatile rivnite,