Ruinele reşedinţei de vară a domnitorului nu mai pot fi văzute din cauza molozului şi a mizeriei.În cartierul Baicului din sectorul 2, pe locul unde cândva a fost un palat unde domnitorul Ţării Româneşti, Matei Basarab, venea la odihnă împreună cu alaiul său, acum s-au înălţat mormane de gunoi pe care reprezentanţii primăriei au promis că le vor strânge.
Palatul lui Matei Basarab, sub gunoaie
Oamenii care locuiesc pe străduţele din apropiere au auzit despre ce se ascunde sub terenul acoperit de deşeuri şi buruieni. Este vorba de una dintre reşedinţele de vară a fostului domnitor al Ţării Româneşti, Matei Basarab. În secolul al XVII-lea, un palat construit în stilul celui de la Mogoşoaia se înălţa semeţ pe malul Lacului Fundeni. Acum, şi ultima urmă a preţiosului sit arheologic a fost acoperită de gunoaie şi moloz.
Locuitorii sunt îngroziţi de mizerie şi se tem pentru sănătatea lor şi mai ales a copiilor pe care nu-i mai lasă la joacă în faţa curţii. Istoricii confirmă existenţa din trecut a somptuoasei clădiri.
„În anul 1635, pe acel teren a fost o reşedinţă de vară a lui Matei Basarab. După moartea sa, nimeni nu s-a mai îngrijit de ea“, a declarat istoricul Dan Falcan de la Muzeul Municipal Bucureşti. Domeniul avea întinderi mari de viţă de vie şi de aici a provenit şi numele străzii din prezent Ziduri între Vii.
Construcţie masivă din calcar
De-a lungul vremii, s-au făcut puţine cercetări şi deşi acolo mai există dovezi istorice, zona este acum imposibil de pătruns. Fostul director al Palatului Şuţu, Panait I. Panait este printre puţinii specialişti care au încercat în urmă cu mulţi ani să scoată la lumină dovezi arheologice.
„În perioada interbelică de pe partea cealaltă a lacului se vedeau fundaţiile masive ale unui palat“, s-a scris în cărţile de specialitate. Din nefericire însă, cercetările au fost exterm