Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vatra Dornei, gătită pentru Anul Nou

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Cele mai admirate exponate sunt ştergarele din Neagra Şarului, şi bucăţile de ceramică neagră, prelucrate cu secole în urmă la Marginea.

Nordul Bucovinei vă invită în acest sfârşit de săptămână la o excursie în trecut. Chiar dacă nu este zăpadă pentru schi sau săniuş, Vatra Dornei are multe de oferit.

Primul popas este la Muzeul de Etnografie, situat pe strada Mihai Eminescu, la numărul 17, în incinta Palatului Primăriei.

Doar aici „alaiul caprei“ este ca acum 100 de ani, când mergeau strămoşii noştri prin sate de Anul Nou. Coarnele nu sunt împodobite doar cu panglici, ci şi cu busuioc şi mentă creaţă. În jurul ei, copii miniaturizaţi se bucură de colaci şi nuci.

„Muzeul este în aşa fel aranjat încât să se păstreze autenticitatea şi tradiţiile specifice zonei. Are anual în jur de 6.000 de vizitatori, dintre care 200 sunt străini. Cel mai mulţi rămân uimiţi de ştergarele făcute în zona Neagra Şarului“, spune Cătălin Voievodu, muzeograf. Tot aici sunt expuse şi obiecte vechi din ceramică, culese din zonele Rădăuţi, Păltinoasa şi Marginea, satul în care se mai lucrează şi astăzi ceramica neagră.

Aceste vase au fost făcute de familia Magopăţ, care duce tradiţia mai departe. „Bunicul meu, care a trăit 83 de ani, a fost olar. La fel şi tatăl şi străbunicul meu. Am făcut facultatea la Bucureşti şi am ales să mă întorc. Sunt singurul băiat din familie. Păstrăm modelele moştenite din generaţie în generaţie. Totul se face manual“, povesteşte Corneliu Magopăţ, cel mai tănăr olar de ceramică neagră din Europa.

Cazare la pensiune cu 50 de lei pe noapte

La muzeul Etnografic din Vatra Dornei mai puteţi admira expoziţia de ţesături, cu lăicere, cergi, năframe şi alte veşminte uzate de vreme.

Şi obiectele din lemn atrag atenţia în mod deosebit. Unicate în lume sunt scafaiele sau covatele, făcute în Broşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°