Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TAS a respins apelul făcut de Concordia. FC Vaslui va juca în prima etapă cu Rapid

Publicat in Adevarul, miercuri 17 iulie 2013 ·

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să respingă apelul făcut de Concordia Chiajna, astfel încât giuleştenii vor disputa meciul cu FC Vaslui, din prima etapă a sezonului 2013/2014. Partida va avea loc luni, 22 iulie, de la ora 21:30 de minute.

TAS a respins cererea formulată de oficialii Concordiei Chiajna, iar Rapid va juca prima etapă a Ligii I împotriva celor de la FC Vaslui luni, ora 21.30.

Decizia cu privire la rămânerea lui Rapid în primul eşalon românesc va fi publicată înaintea startului Ligii I, programat vineri, 19 iulie.

Nicolae Cristescu, unul dintre finanţatorii Rapidului, a confirmat informaţia pentru DigiSport: „Este decizia normală, eram sigur în proporţie de 99% că asta va fi. Sunt eu un optimist incurabil, dar mi s-a luat o mare piatră de pe inimă. Era absurd dacă alta era decizia. Acum mergem să câştigăm la Vaslui“.

Prin victoria înregistrată în meciul de baraj împotriva Concordiei Chiajna (2-1), Rapid a completat tabloul celor 18 formaţii din Liga I. Totuşi, partida a fost contestată de oficialii echipei din Ilfov, iar tehnicianul Chiajnei a declarat că aproximează ca giuleştenii să nu poată juca în Liga I după apelul de la TAS.

Oficialii Concordiei au emis următorul comunicat de presă:

„C. S. Concordia Chiajna informează opinia publică că printr-o decizie preliminară pronunţată astăzi, 17.06.2013, Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne şi-a reţinut jurisdicţia de a judeca disputa dintre Concordia Chiajna şi FRF în legătura cu dreptul clubului S.C. F.C. Rapid Bucureşti S.A. de a participa în sezonul 2013-2014 al Ligii 1.

Totodată, TAS a dispus următoarele măsuri preliminare:

1. A respins cererea de suspendare a Deciziei Comitetului Executiv de organizare a unui meci de baraj între Concordia Chiajna şi Rapid Bucureşti, meci deja disputat.

2. A reţinut în mo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 20 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 53 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Război în Gaza, ziua 204. Nave încărcate cu ajutor umanitar, oprite după ce au rămas fără steag

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Două nave încarcate cu ajutor umanitar pentru Gaza au fost oprite pe drum deoarece au rămas fără steag. Autoritățile din Guineea Bissau au decis să-și retragă steagul de pe navele folosite de o organizație umanitară. Activiștii acuză Is

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 58 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°