Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noapte albă la Consulatul României din Chişinău. Vezi GALERIA FOTO!

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Mai mulţi absolvenţi care n-au reuşit astăzi să-şi depună dosarele pentru înscrierea la admitere în centrele universitare de peste Prut au decis să-şi petreacă noaptea sub cerul liber în faţa Consulatului României, pentru a fi primii la „strigarea" de mâine dimineaţă.

Astăzi, la ora 20.00, la ghişeurile Consulatului României, au intrat primii 200 de solicitanţi moldoveni care şi-au depus dosarele pentru înscrierea la unul dintre centrele universitare de peste Prut. Restul de peste 1.000 sunt programaţi pentru următoarele două zile, când orarul de lucru al Consulatului va fi de la ora 09.00 la ora 18.00, cu o pauză de o oră între 13.00 şi 14.00.

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

Unii dintre cei veniţi din ţară la Consulat, au decis să-şi petreacă această noapte sub cerul liber. Este cazul Olgăi Axente, de 18 ani, din Lozova, raionul Străşeni. „Am numărul 552 pe lista de aşteptare. Vreau să dau la Limbi străine, la Piteşti. Nu am reuşit să intru astăzi, dar aştept să-mi depun dosarul mâine. Peste noapte dorm aici pe bancă, la aer curat", spune tânăra.

GALERIE FOTO Peste 1.000 de absolvenţi aşteaptă la Consulatul României să-şi depună dosarul pentru admiterea la studii peste Prut. Vezi UPDATE!

Mama unei absolvente din Mileştii Mici, Ialoveni, a ocupat o altă bancă pe post de loc de înnoptare. „Fata mea se înscrie la Farmacie, la universitatea din Galaţi, cea din Timişoara şi la Târgu Mureş. Am venit aici aseară, la 18.00. Acum va fi a doua noapte pe care o dormim aici, în faţa Consulatului", menţionează Antonina Brânză, în timp ce-şi făcea vânt cu dosarul doldora de acte.

Nici Sorin Zbârciog din Chişinău nu vreau să renunţe cu una-cu două la rândul de la Consulat. „Am să merg acasă, dar revin cu mama, mâine la 4 dimineaţa", mărturiseşte tânărul care vrea să facă economie la Iaşi.

Citeşte cele mai importante ştir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°