Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In premiera nationala

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 9 martie 2007 ·

In lipsa unui sediu adecvat, stagiunile Teatrului National se deschid la Palatul Roznovanu. Cind l-am intilnit pe Gheorghe Nichita prima oara, in vechiul sediu RAJAC, era pe la inceputul anului 2000. Entuziast, imi arata pe grafice, intr-o limba de lemn strunjita inginereste, viitorul RAJAC. Strategie, bineinteles. Fusesera aprobate imprumuturile de la banci internationale, iar schitele reflectau investitiile de viitor. Pe ele nu se aflau nici noul sediu ultraluxos, nici ghereta portarului de 10.000 de euro, nici felicitarile de sarbatori in care RAJAC ne spunea ca are grija de noi, nici strategia de imagine si popularizare gindita pentru a ajunge primar al Iasului. Ulterior, candidind la Primarie, directorul de la RAJAC populariza savant tehnica atragerii fondurilor europene pentru dezvoltarea municipiului, despre care, in cei patru ani de cind este la Primarie, nu a mai scos nici un cuvint. Acum, de un nou plan ambitios, initiat de vizionarul Nichita, se va ocupa o firma specializata in desenarea viitorului. Haute European Affairs a semnat contractul de dezvoltare a Iasului "Orizont 2020."

Este discutabila decizia de a incredinta in totalitate unei firme, chiar specializata pe proiecte, schitarea viitorului Iasului.

Mai intii, asta ne spune ca primarul este rupt tocmai de comunitatea stiintifica, de tot ceea ce inseamna know-how local. Neimplicind nici un iesean, primarul arata ca nu este interesat de ceea ce cred iesenii (ca dovada, simulacrele de consultari cu pensionarii). Fireste, moldoveanul nu este un manager prin traditia lui istorica, precum banateanul, dar a merge pina la a-l ignora intru totul e un act de desconsiderare, impunindu-i obiective de care, probabil, nu se simte in nici un fel angajat. N-am aflat daca strategia va fi croita 100% de firma de consultanta sau de la Palatul Roznovanu s-au sugerat citeva directii. Macar sa stim ca nu vom a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°