Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telefonul Copilului a sunat de 64 de ori în august. 37 de cazuri au fost confirmate

Publicat in Adevarul, joi 13 septembrie 2012 ·

Într-o singură lună, nu mai puţin de 37 copii din judeţul Buzău au fost neglijaţi, abuzaţi sau, într-un fel sau altul, au avut de suferit din cauza celor care le-au dat viaţă. Astfel, prin serviciul „Telefonul Copilului”, care funcţionează în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, în luna august, au fost înregistrate 64 de sesizări, care fac referire la 81 de copii.

37 dintre aceste cazuri au fost confirmate. Este vorba de 17 copii de sex masculin şi 20 de sex feminin, cei mai mulţi din mediul rural. Sesizările au venit, în cele mai multe cazuri, din partea unor instituţii publice, dar au sunat să reclame comportamentul neglijent al unor părinţi şi medici, profesori, organele de poliţie, autorităţi locale.

„Pentru 31 de copii au fost înregistrate situații de neglijare, pentru opt dintre copii s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgenţă în cadrul DGASPC Buzău, iar ceilalţi 23 de copii au rămas în mediul familial cu servicii de consiliere din partea D.G.A.S.P.C. Buzău şi monitorizare din partea autorităţilor locale”, ne-a declarat Alina Bădulescu, directorul DGASPC Buzău.

Obiectul uneia dintre sesizările primite în luna mai la Telefonul Copilului a constituit o suspiciune de abuz sexual. Cazul se află în evaluare, în vederea stabilirii unei măsuri de protecție specială pentru copil.

De la începutul anului 2012, au fost confirmate 232 de cazuri privind situații de abuz, neglijare, exploatare, pentru 46 de copii s-au instituit măsuri de protecție specială în regim de urgență, în centre rezidențiale sau la asistenți maternali profesioniști.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 8 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°