Mi se pare ca acest mare proiect, care a schimbat istoria si a reasezat centrele de influenta si putere (din ce in ce mai vizibile, azi, in contextul crizei), isi arata mult prea devreme slabiciunile. Sigur, sistemul nu se va prabusi doar din atat, dar el va imparti mai clar participantii pe criterii financiare. De cand economiile tarilor din sudul Europei au inceput sa dea semne serioase de proxim faliment, de cand caderea financiara a Greciei pare sa strice intregul echilibru al Uniunii Europene, incep sa apara primele semne de intrebare privitoare chiar la coerenta acestui proiect, care cu doar cativa ani in urma parea de o soliditate de nimic contestata. A devenit un loc comun ipoteza nonsalant, dar pripit optimista, conform careia, odata incheiate (cel putin oficial) majoritatea regimurilor comuniste din Europa estica, s-a terminat cu „minunata lume noua" a totalitarismului, ca ideologia si-a pierdut puterea de seductie, iar utopia binelui organizat si-a tocit si ea farmecele. Mai mult decat atat, se discuta insistent, in ultimii ani, despre o anumita „moarte a utopiei", ca si cum aceasta ar imprumuta numai formele opresiunii strict politice. Cine isi pastreaza insa nealterat simtul corectei perceptii a realitatii poate ajunge la o concluzie oricum, numai linistitoare nu: anume ca mirajul pe care Occidentul il exercita asupra mai napastuitei lumi estice tot pe o utopie a sistematizarii „geometrice" a binelui se sprijina, ca mult-doritul trai mai bun, confortul, libera circulatie a oamenilor si a valorilor sunt promisiuni livrate in cadrul unui proiect propagandistic a carui eficienta nu este departe de cea a comunismului. Intr-un eseu care isi asuma, in stilul cunoscut al autorului, responsabilitatea avansarii unor ipoteze nu tocmai comode, Al. Paleologu afirma transant, inca de acum mai bine de zece ani, ca, in ceea ce il priveste, nu mai exista niciun dubiu: U