Legea pensiilor pune la grea încercare admistraţia Sarkozy! Sâmbătă, sindicatele franceze dau startul unei noi greve generale de trei zile, împotriva proiectului de reformă a pensiilor.
La grevă participă bugetarii din Educaţie, Justiţie, Administraţie, Industrie şi bănci. Transporturile sunt şi ele blocate.
Organizatorii se aşteaptă ca peste 3 milioane de oameni să iasă în stradă. O estimare plauzibilă, în contextul în care, la începutul lunii septembrie, la un protest similar, au participat peste 2 milioane şi jumătate de francezi.
Proiectul Legii pensiilor, considerat o "prioritate absolută" de către preşedintele Nicolas Sarkozy, va fi dezbătut săptămâna viitoare în senat. Proiectul prevede ca vârsta minimă de pensionare să crească de la 60 la 62 de ani, până în 2018.