Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocaj la Rectorat

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 5 septembrie 2007 ·

De două zile, în intersecţia din faţa Rectoratului Universităţii Transilvania, la orele prânzului, traficul este blocat din cauza puzderiei de maşini care străbate centrul Braşovului. Primarul George Scripcaru spune că principala cauză o reprezintă lucrările de refacere a B-dului Eroilor, care au fost întârziate puţin din cauza ploilor. „În zona respectivă este aglomeraţie pentru că se lucrează la refacerea carosabilului pe B-dul Eroilor. Au fost înregistrate întârzieri din cauza vremii nefavorabile, dar şi din cauza firmei. Astăzi, am cerut Poliţiei Rutiere să amendeze firma Vectra, pentru că nu a instalat indicatoarele rutiere necesare, iar dacă nu vor fi respectate procedurile prevăzute în autorizaţia de construcţie, vor fi amendate şi din acest motiv. Astăzi a fost blocat sensul din mijloc al bulevardului şi am dat dispoziţie să se lucreze cât mai mult timp seara. Iar Poliţia Comunitară are dispoziţie să elibereze parcările, pentru a se lucra cât mai repede cu putinţă”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.

Pentru fluidizarea circulaţiei în sensul giratoriu din faţa Rectoratului, în scurt timp se va trece la translatarea trecerilor de pietoni, cea de lângă giraţie va fi mutată spre accesul în parcarea de la Aro, cea de pe str. Mureşenilor va fi translatată la Rossignol şi va fi desfiinţată cea de la legătura cu Michael Weiss, iar cea din Piaţa Sfatului va fi translatată în faţa Băncii Naţionale. Cea de la intrare pe strada George Bariţiu va fi, de asemenea, desfiinţată, doar cea de la Maternitate rămânând la locul ei.

„Totul este să ştii să circuli într-un sens giratoriu, să respecţi regulile de circulaţie, să-ţi selectezi banda dinainte de a ajunge în giraţie şi trebuie să ai şi puţin bun-simţ, ca şi şofer”, a mai spus primarul, răspunzând astfel întrebărilor adresate, ieri, de către consilierul judeţean PSD, Emil Niţă, care s-a declarat scandal

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 52 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 47 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 33 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei

Mediafax acum 39 minute
Anunţul citează baza de date a Ministerului rus de Interne, fără a fi comunicate informaţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care este este acuzat, scrie Reuters. Rămâne neclar ce acuzaţii au fost formulate împotriva liderului ucrainean. În

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°