Pare deja o fatalitate: pentru liderii Opoziţiei, tema demiterii preşedintelui Băsescu rămâne prilejul favorit de dat cu bâta-n balta strategiilor politice. Şi nu pentru că obiectivul nu ar fi legitim. Din păcate, el riscă să fie definitiv compromis din cauza tentativelor eşuate ridicol.
S-a întâmplat prima oară în 2007. Atunci, joaca de-a demiterea a fost împinsă până la urne, deşi era limpede de la bun început că referendumul avea să-l reconfirme pe preşedintele suspendat. Popularitatea acestuia era încă mare, derapajele autoritariste nu săreau în ochi în condiţiile coabitării cu un guvern imun la comenzile Cotroceniului. Pe vremea aceea, Traian Băsescu nu violase, încă, Constituţia. Nu putuse decât să o hărţuiască niţeluş. Cu efecte insesizabile pentru majoritatea electoratului.
Forţând până în pânzele albe un demers sortit din start eşecului, adversarii preşedintelui au pus piatra de temelie la mitul invincibilităţii lui Zeus. Acum sunt pe cale să o comită din nou.
Evident, contextul este complet diferit. Traian Băsescu nu mai este locomotiva electorală de odinioară. Epoca băilor de mulţime a trecut de mult şi „întoarcerea la popor” nu îl mai avantajează. Un referendum i-ar fi aproape sigur fatal – mai ales în condiţiile în care regulile jocului au fost modificate în 2007. Până atunci, pentru demiterea preşedintelui ar fi trebuit să se pronunţe jumătate plus unu din totalul alegătorilor – scenariu aproape imposibil având în vedere absenteismul inevitabil. În urmă cu patru ani însă, Traian Băsescu nu se mulţumea cu o victorie parţială, asigurată de indiferenţa electoratului. Îi convenea de minune controversata decizie a Curţii Constituţionale, care a redus cerinţele demiterii la jumătate plus unu din voturile exprimate. Aşa se face că, deşi prezenţa la referendum a fost de circa 30%, preşedintele