Tribunalul Bucureşti a respins cererea clienţilor Volksbank România de suspendare a plăţii ratelor la credite până la pronunţarea unei sentinţe defitive în procesul de fond, întrucât a considerat-o neîntemeiată. Reprezentanţii băncii spun că au încercat, în numeroase ocazii, să rezolve acest diferend pe cale amiabilă.
Tribunalul Bucureşti a respins ieri cererea clienţilor Volksbank de „suspendare a plăţii sumelor aferente oricăror şi tuturor obligaţiilor contractuale derivate din contractele de credit în cauză până la soluţionarea irevocabilă a fondului cauzei”. Instanţa de judecată a decis că pretenţiile reclamanţilor sunt neîntemeiate, considerând pertinente şi legale argumentele aduse de bancă.
Motivarea deciziei nu a fost redactată, având în vedere că dezbaterile, care au durat aproximativ şase ore, au avut loc vineri. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Tribunalul Bucureşti în data de 8 noiembrie 2010, iar termenul de vineri a fost cel de-al doilea, după ce primul a fost amânat din motive procedurale. Reprezentanţii Volksbank România (VBR) spun că s-au străduit, în numeroase ocazii să rezolve acest diferend pe cale amiabilă. „VBR a încercat să vină în întâmpinarea solicitărilor clienţilor, însă unii dintre aceştia nu au demonstrat deschidere către dialog. Au existat însă şi clienţi care au dorit soluţionarea amiabilă şi în urma negocierilor s-a ajuns la o soluţie reciproc avantajoasă”, au arătat ieri oficialii VBR.
Pe de altă parte, clienţii spun că introducerea clauzelor în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 50/2010 le înrăutăteşte situaţia, prin perceperea unor comisioane interzise de actul normativ, cum ar fi, de exemplu, cel de administrare a creditului. La rândul lor, reprezentanţii Volksbank România arată că obiectivul OUG 50 este acela de a proteja interesele consumatorilor, însă precizează că acesta nu poate şi n