Programată iniţial pentru 2008, listarea companiei braşovene a fost amânată din cauza crizei economice
Preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală (foto), a declarat, în cadrul şedinţei acţionarilor de joi, că în luna mai va demara din nou procedura de listare a companiei Aro Palace Braşov pe bursă. „Cel mai probabil vom lista companie pe SiBEX, bursa de la Sibiu, la care suntem acţionari, pentru că este mai simplu de listat aici, decât la Bursa de Valori Bucureşti”, a spus Fercală. Acesta a mai arătat că şi bursa de la Sibiu trebuie să crească, motiv pentru care ar alege SiBEX în detrimentul BVB.
Primele discuţii legate de listarea companiei hoteliere Aro Palace au apărut în 2008, atunci când a fost angajată societatea de brokeraj Rombell Securities în vederea intermedierii ofertei publice iniţiale şi a listării la bursă, valoarea maximă posibilă a acesteia urmând să fie de 12 milioane de euro. Din cauza crizei, însă, listarea a fost amânată.
SIF Transilvania deţine 86% dintre acţiunile companiei Aro Palace. Programată iniţial pentru 2008, listarea companiei braşovene a fost amânată din cauza crizei economice
Preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală (foto), a declarat, în cadrul şedinţei acţionarilor de joi, că în luna mai va demara din nou procedura de listare a companiei Aro Palace Braşov pe bursă. „Cel mai probabil vom lista companie pe SiBEX, bursa de la Sibiu, la care suntem acţionari, pentru că este mai simplu de listat aici, decât la Bursa de Valori Bucureşti”, a spus Fercală. Acesta a mai arătat că şi bursa de la Sibiu trebuie să crească, motiv pentru care ar alege SiBEX în detrimentul BVB.
Primele discuţii legate de listarea companiei hoteliere Aro Palace au apărut în 2008, atunci când a fost angajată societatea de brokeraj Rombell Securities în vederea intermedierii ofertei publice iniţiale şi a listări