În fiecare an, thailandezii din localitatea Phuket organizează un festival în timpul căruia participanţii se manifestă într-o manieră total neobişnuită, demnă de filmele de groază. Aceştia îşi găuresc feţele cu ţepuşe, cuţite, săbii şi alte obiecte ascuţite, gesturi care cred ei, alături de abstinenţă, sunt menite să le aducă pace, linişte sufletească şi bunăstare, arată Buzzinn.net.
Tradiţia festivalului se pierde undeva în jurul anilor 1800, când, potrivit unor legende locale, mulţi dintre membrii unei opere din China s-ar fi îmbolnăvit pe când se aflau în Phuket. După ce artiştii ar fi trecut la o dietă vegetariană, ei şi-ar fi revenit imediat De atunci, localnicii thailandezi organizează anual acest festival perioadă în care se abţin de la consumul de carne, alcool şi nu întreţin relaţii sexuale.
Festivalul se organizează în fiecare an în perioada 27 septembrie - 5 octombrie, iar persoanele care ţin doliu şi femeile însărcinate sau la menstruaţie sunt scutite de participarea la astfel de celebrări.
În fiecare an, thailandezii din localitatea Phuket organizează un festival în timpul căruia participanţii se manifestă într-o manieră total neobişnuită, demnă de filmele de groază. Aceştia îşi găuresc feţele cu ţepuşe, cuţite, săbii şi alte obiecte ascuţite, gesturi care cred ei, alături de abstinenţă, sunt menite să le aducă pace, linişte sufletească şi bunăstare, arată Buzzinn.net.
Tradiţia festivalului se pierde undeva în jurul anilor 1800, când, potrivit unor legende locale, mulţi dintre membrii unei opere din China s-ar fi îmbolnăvit pe când se aflau în Phuket. După ce artiştii ar fi trecut la o dietă vegetariană, ei şi-ar fi revenit imediat De atunci, localnicii thailandezi organizează anual acest festival perioadă în care se abţin de la