Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple va lansa anul viitor televizoare de până la 165 centimetri, cu rezoluţie ultra-HD

Publicat in Ziarul Financiar, marți 22 octombrie 2013 ·

Apple va lansa în trimestrul al patrulea al anului viitor televizoare de înaltă rezoluţie, ultra-HD, cu diagonale de 65 inci (165 centimetri) şi 55 inci (139 centimetri), potrivit unui analist japonez, citat de Bloomberg.

Compania americană ia în acestă perioadă ultimele decizii privind specificaţiile tehnice ale produselor, iar televizoarele Apple vor avea probabil un design fără ramă (mărimea televizorului va coincide aproximativ cu mărimea ecranului), a declarat Masahiko Ishino, analist la Advanced Research, refuzând să precizeze sursa informaţiilor.

Reprezentanţii Apple din Japonia nu au răspuns întrebărilor transmise de Bloomberg.

Cofondatorul Apple Steve Jobs a afirmat, înainte de moartea sa (2011), că a reuşit "în sfârşit" să-şi dea seama cum să creeze un televizor cu o interfaţă simplă de utilizare, care să se poată interconecta cu celelalte dispozitive Apple.

Directorul general al Apple, Tim Cook, a afirmat în luna mai că televiziunea reprezintă o zonă de interes sporit pentru companie, care doreşte să dezvolte produse capabile să imite succesele reuşite cu iPhone, iPad sau computerele Mac.

Ishino susţine că printre furnizorii de ecrane şi piese pentru televizoarele Apple s-ar putea număra LG Display, Samsung Electronics şi compania americană Corning, specializată în producţia de sticlă rezistentă.

Analistul japonez estimează că televizoarele Apple vor costa între 1.500-2.500 de dolari SUA.

El anticipează că producătorul sud-coreean LG Display va furniza peste 70% din ecranele cu care vor fi echipate televizoarele Apple, în timp ce Samsung va produce chip-uri de procesare grafică, iar Corning va livra sticla "Gorilla Glass 3" care să acopere partea frontală a produselor.

Televizoarele vor fi asamblate probabil în China, de către compania Foxconn Technology Group, înregstrată în Taiwan.

Apple î

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 33 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 57 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum 58 minute
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 53 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°