Înainte de a pretinde o analiză pertinentă asupra reţelei Caraman, trebuie să conştientizăm faptul că, asemenea oricărei acţiuni specifice sferei spionajului, despre a cărei informaţii provin doar din sursele deschise, riscăm a intra într-un cerc vicios ca urmare a celor nespuse, ascunse sau a posibilelor dezinformări. Despre Reţeaua Caraman nu s-a scris îndeajuns de mult pe cât ar trebui, şi cu atât mai mult, puţini ştiu că este vorba despre cea mai mare lovitură de spionaj, cunoscută, îndreptată împotriva Alianţei Nord-Atlantice. Pierre Accoce şi Daniel Pouget, de altfel un talentat jurnalist şi un fost ofiţer al structurilor de informaţii franceze, au scris o celebră carte intitulată “Reţeaua Caraman. Cei Treisprezece Români care au zguduit NATO”, care aşa cumreiese din titlu, elogiazăperformanţele românilor. Da, vorbim despre români, în cazul în care existau pentru cineva dubii. Întreaga acţiune a ridicat însă semne de întrebare, şi îmi aduc şi acum aminte, cum în urmă cu ceva timp, profesorul şi istoricul Cristian Troncotă mărturisea că încearcă să realizeze un interviu cu generalul român, aflat acum în rezervă, nereuşind însă să ajungă la un numitor comun cu acesta, privind anumite “puncte cheie” ale acţiunii de spionaj. Mihai Caraman s-a născut într-o comună din judeţul Galaţi în anul 1928. A terminat la 22 de ani Şcoala de Ofiţeri a Ministerului de Interne, şi a urmat apoi Cursuri Speciale de Informaţii Externe la Moscova. Este trimis în 1958 sub acoperire diplomatică în Franţa, acolo unde vaocupa pentru început funcţia de Secretar I pe probleme economice.Delegarea sa va fi facută de către şeful Direcţiei I de Informaţii Externe a Securităţii, Mihail Gavriliuc, ofiţer KGB sub acoperire. Aflat sub comanda dublă, atât a Bucureştiului cât şi a Moscovei, misiunea lui Caraman urmărea atât penetrarea NATO, cât şi repatrierea savanţilor români, iar ambele scopuri au