Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Tânăr de 16 ani, reţinut pentru crima din Piatra Şoimului

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 februarie 2012 ·

Robert Fecioru, în vârstă de 16 ani, din oraşul Roznov, a fost reţinut, sâmbătă, de procurori, fiind principalul suspect al crimei din satul Luminiş, comuna Piatra Şoimului. Autorul şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor şi a povestit cum şi-a ucis victima, o fată în vârstă de 15 ani.

'Tânărul a stat alături de alţi tineri şi de viitoarea victimă într-un bar din localitate. La un moment dat, acesta a spus că o conduce pe fată acasă iar pe drum i-a propus să întreţină relaţii sexuale. Fata a refuzat moment în care a fost luată la bătaie cu pumnii şi picioarele, iar apoi a fost abandonată. Potrivit raportului medico-legal nu a fost violată', a declarat, pentru Agerpres, inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Potrivit raportului medico legal, moartea a survenit ca urmare a hipotermiei severe cauzate de imposibilitatea victimei de a se deplasa datorită numeroaselor fracturi ale membrelor precum şi a leziunilor organelor interne. De-a lungul anchetei, procurorii şi poliţiştii au audiat mai mulţi martori şi tineri care au stat la masă cu victima iar în final au ajuns la autorul faptei.

Fata a fost găsită abia sâmbătă dimineaţă de un vecin, care a anunţat imediat cazul la 112. Deşi a fost transportată la spital, fata a decedat.

Autorul a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat, duminică, judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de omor calificat. Fapta este pedepsită de codul penal cu închisoare între 15 şi 25 de ani, însă, potrivit legii, minorii efectuează doar jumătate din pedeapsă.

În urmă cu doi ani de zile, în aceeaşi comună, poliţiştii au anchetat cazul unui bărbat în vârstă de 40 de ani şi-a violat fiica minoră timp de 4 ani de zile. Tot la Piatra Şoimului, o fată în vârstă de 14 ani a rămas însărcinată după ce a fo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 56 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 3 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum o ora
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 4 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°