Ar fi îndeajuns să închidem ochii, să ne relaxăm şi să aducem în câmpul atenţiei noastre imaginea unei persoane pe care o detestăm, ne displace, o urâm sau faţă de care avem orice altă trăire respingătoare pentru a constata cât de simplu şi de uşor păstrăm în noi otrăvurile emoţionale. Numai gândidu-ne la un duşman, emoţiile negative ne inundă de parcă el s-ar afla în faţa noastră, în carne şi oase. Apariţia lui fizică e şi mai puternică, dar faptul simplu că gândul şi imaginaţia noastră evocă emoţiile exacte, precise şi clare ale relaţiei noastre cu oricine şi cu orice poate însemna cu mult mai mult decât ştim, înţelegem, şi acceptăm. În mod asemănător, iubim anumite persoane în absenţa lor fizică, ne trezim inundaţi de bucurie sau de pasiune doar cu ajutorul gândului propriu. Trăirile interioare sunt cheia noastră către Iad sau către Rai şi, poate, chiar cheia existenţei noastre în corpul fizic. Dacă trăirile frumoase ne scaldă creierul şi celulele întregului corp cu substanţe benefice imunităţii, sănătăţii fizice şi psihice, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cele negative, dimpotrivă. Un om neiertat e ca un bulgăre de sare, ca un pietroi aprig şi de nezdruncinat în emoţiile noastre, fie că ştim sau nu, pietroiul atârnă greu, simpla sa prezenţă are consecinţe distrugătoare. Poate nu l-am văzut de mult pe omul "urât", poate că au trecut zeci de ani de la producerea unei întâmplări dezgustătoare, dar amintirea, dacă-i nevindecată, rămâne în noi sub forma emoţiilor nocive, pe care le-am trăit cândva. Nu doar că ne tensionează şi ne face rău fizic, dar aceleaşi emoţii "atrag" în vieţile noastre oameni asemănători şi situaţii care retrezesc emoţiile din trecut. Iată de ce-i un lux să-ţi permiţi un duşman, de ce-i un lux să ne întreţinem aversiunea, de ce poate fi nociv să menţinem relaţii încordate de-a lungul vieţii; toate evenimentele trăite, fie şi cele pierd