Dana Schobel Roman, strănepoata lui Nicolae Batzaria (ziarist şi ministeriabil interbelic, care a rămas însă în amintirile noastre ca autor de basme, "Moş Nae"), dar şi a unui xilogravor din München, Victor Schöbel, "devenit, de dragul fiicei protopopului din Râciul de Cîmpie, cetăţean român", a avut probabil în genă dragostea pentru literatura copilăriei. Tot ce imagina ea s-a întemeiat tocmai pe această "joacă serioasă", pe bucuria de a pătrunde dincolo de oglindă. Ar fi dovadă de narcisism să spun că Dana mi-a ilustrat cărţile; de fapt a fost un dialog pe picior de egalitate, ca în sonatele pentru vioară şi pian. După câteva cărţi şi premii obţinute împreună ne-am încumetat să scoatem şi o revistă pentru copii, revistă editată pe cont propriu în 1990 şi 1991, când credeam cu toţii că tot ce zboară se mănâncă. Dacă primul număr din Ali Baba (cu un tiraj, în 1990, de 30.000 de exemplare...) a ajuns în tot atâtea case cu copii, se cheamă că în generaţia celor care au acum în jur de 30 de ani, Dana mai are încă mulţi prieteni.

Adunată parţial într-un album, graţie mai ales perseverenţei şi gustului desăvârşit al doamnei Dorina Schobel (mama Danei, fost muzeograf la Muzeul de Artă al României ), opera Danei ilustrează mai bine decât orice cuvinte ambivalenţa lumilor în care trăia. Era veselă şi diurnă în grafica pentru copii, dar misterioasă şi nocturnă în grafica ei "serioasă", pe care a prezentat-o în expoziţii prin toată lumea. Un neliniştitor, faustic Inorog erudit, o chagalliană Bunică şi o Trăsurică amintind de Jugenstil şi Viena, o Fată cu ceas (chipul - un orologiu baroc din vienezul "Muzeu al ceasurilor") şi o Bufniţă nepăsătoare de trecut şi viitor (deşi bufniţa similară din grafica O altă Atenă se uită, totuşi, către trecut...), câteva desene cu aer asiat (Fata cu sfera albastră, Vânătorul) sau veneţian (ciclul Măştilor), precum şi numeroasele "compoz