Sa zicem ca primele doua filme ale lui Radu Muntean pot fi considerate extravertite (desi frenezia actiunii din Furia si Hartia va fi albastra nu exclude deloc nuantele multiple ale povestii si relieful psihologic al personajelor), iar acest Boogie un introvertit si intens portret al unei generatii. Generatia celor care au acum treizeci-patruzeci de ani, care in '89 erau - sau nu - pe baricade si care au avut, drept pandant al adolescentei, un sac cu iluzii ceva mai incapator decat se intampla de obicei chiar la asemenea varsta. Ei se vor regasi, frisonant de puternic, in acest film despre trei fosti colegi de liceu - Bogdan Ciocazanu, Penescu si Iordache - care se intalnesc intamplator de 1 Mai la mare, unde Bogdan a venit cu nevasta, Smaranda, si fiul lor de 4 ani, Adrian. Dornici sa reia spiritul vechilor escapade din adolescenta, Penescu si Iordache il iau pe sus pe Bogdan (poreclit in liceu Boogie) la o seara intre baieti, dar cu voie de acasa. Ceea ce parea o reintalnire vesela si fara griji scoate insa la iveala adevarata stare a lucrurilor, confruntandu-l pe fiecare dintre cei trei cu propria viata si propriile asteptari inselate. Fara nimic strident, fara pic de melodrama si fara cea mai mica intentie de poleire “artistica” a adevarului, povestea scrisa de Razvan Radulescu, Alex Baciu si Radu Muntean poarta in ea o tristete sfasietoare, care te izbeste in plex, mai ales ca e scrisa cu acea autenticitate de lipsa careia filmul romanesc a suferit indelung si aparent incurabil. Umorul si ironia subtila a scenaristilor alterneaza intr-un ritm perfect cu nostalgia adanca ce imbratiseaza povestea. Printre glumite care s-ar vrea virile si destepte, cei trei fosti baieti veseli lasa, in cele din urma, sa se intrevada gustul coclit al prezentului. Iordache s-a ratat in Suedia, Penescu aici. Nici macar reperele spatiale ale triumfului lor erotic-adolescentin de a