Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idolii voodoo, încolonaţi la H’art Gallery

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 martie 2009 ·

Expoziţia artistei basce Arantxa Etcheverria, “01”, o armată de 150 de păpuşi negre, a fost vernisată joi la H’art Gallery.

În căutarea unei icoane a ei, artista bască Arantxa Etcheverria a creat un idol straniu: o păpuşă neagră, pe jumătate Barbie, pe jumătate soldat. O creatură ameninţătoare, în rochiţă şi accesorii, cu mitraliera în spate şi insecte sau crustacee înfipte în păr. Cu 150 de astfel de zei voodoo încolonaţi într-o singură încăpere, Arantxa Etcheverria te introduce în anticamera unui basm întunecat.

„Am început iniţial cu pictura. Decupam din reviste de modă chipurile femeilor care ar fi putut-o întruchipa pe Fecioara Maria şi pictam pe ele. Acelea erau icoanele mele”, povesteşte artista specializată în scenografie, stabilită de trei ani în România.

O lume de plastic

Fascinată de religiozitatea românilor şi, în aceeaşi măsură, de icoane, Arantxa a căutat să-şi creeze propria întruchipare a unui idol, trecând de data aceasta pe un teritoriu „păgân”.

„Am vrut să fac o păpuşă religioasă, însă nu în sensul clasic, ci una voodoo, neagră. Atunci am căutat lucruri din plastic, pentru că trăim într-o lume în care domină plasticul, şi m-am oprit la păpuşă, care este un fel de sculptură a chipului uman”, adaugă Arantxa. „

În expoziţia «01», Arantxa scoate la iveală o armată neagră de păpuşi htonice. Sunt arătări de dincoace de lume, vibraţii întunecate ale sufletului nostru, o armată de plastic ce nu păzeşte nimic. O posibilă referinţă pentru armata neagră a Arantxei sunt creaturile laminak din cultura populară bască. Laminak sunt spirite capricioase ale pădurii, ceva între gnomi şi elfi, cu atribute fizice duale (picioare de raţă sau coadă de peşte). Păpuşile Arantxei sunt nişte laminak văzuţi în cheie modernă. Sunt nişte zâne ale erei plasticului”, spune curatorul Dan Popescu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 28 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 32 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°