Întîlnirea mea cu scriitorul sloven Boris Pahor a fost o şansă nesperată. Cînd am primit invitaţia doamnei ambasador Jedranka Sturm-Kocjan de a modera „dialogul centenarilor“ – o discuţie între Neagu Djuvara şi un scriitor sloven de care, pînă acum o lună, nu auzisem nimic – am avut un moment de ezitare. Dacă despre opera şi biografia lui Neagu Djuvara ştiam foarte multe, despre Boris Pahor, în afară de informaţiile furnizate, telefonic, de reprezentantul Ambasadei Sloveniei la Bucureşti încă nu aflasem nimic. Am acceptat însă provocarea, pentru că rareori ai ocazia să stai de vorbă cu doi oameni care au traversat nu doar nenumărate frontiere exterioare şi interioare, ci şi frontiere temporale. Doi martori ai istoriei, doi supravieţuitori ai unui secol marcat de cele mai atroce conflagraţii mondiale. Era, de fapt, o întîlnire cu istoria vie, pe care nu puteam să o ratez. În reşedinţa doamnei ambasador, cu o zi îna­intea dezbaterii de la Biblioteca Naţională, am avut prilejul să stau de vorbă cu Boris Pahor. Din momentul în care am acceptat invitaţia Ambasadei de a modera dezbaterea şi pînă la întîlnirea cu dl Pahor, am avut timp să aflu detaliile unei biografii pe cît de dramatice, pe atît de spectaculoase. Născut în 1913, la Trieste – aflat, pe atunci, în Imperiul Austro-Ungar –, Boris Pahor a trecut prin două războaie mondiale, a supravieţuit infernului lagărelor naziste, a cunoscut experienţa devastatoare a comunismului, s-a confruntat cu pericolul ştergerii identităţii, pentru a experimenta acum avantajele şi dezavantajele globalizării. Despre toate aceste experienţe vorbeşte în scrierile sale, traduse în nenumărate limbi şi recompensate cu premii naţionale şi internaţionale prestigioase. Am reuşit, între timp, să citesc Necropola, apărut în 1967, tradus apoi în franceză şi în engleză cu titlul Pelerin printre umbre – un volum ce evocă perioada petrecută de