Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursă de veliere pe Marea Neagră

Publicat in Romania Libera, marți 20 august 2013 ·

Cea de-a III-a ediţie a Regatei Internaţionale „Cupa Dobrogei” pentru veliere sportive se va desfăşura anul acesta în perioada 12 – 15 septembrie, la Eforie Nord, fiind găzduită de Marina Eforie. Cursele pe apă se vor desfăşura efectiv în intervalul 13-15 septembrie, în largul Mării Negre în dreptul portului turistic din Eforie (Marina Eforie). Clasele competiţionale sunt: „470”, „420”, „Laser Standard”, „Laser Radial”, „Laser 4,7”, „Cadet” şi „Optimist”.Ziua de joi, 12 septembrie, este dedicată primirii participanţilor, şedinţei tehnice şi antrenamentelor.

Zielele de 13 – 14 şi 15 septembrie sunt dedicate exclusiv competiţiilor, primul start fiind planificat pentru ora 12, 00 (ora va fi respectată în funcţie de condiţiile meteo), iar în zilele următoare startul va putea fi dat de la ora 11, 00. În total pentru cele trei zile de concurs sunt programate a se desfăşura nouă regate. Competiţia este dotată cu trofeul transmisibil “Cupa Dobrogei”, care se acordă anual clubului cu cele mai bune performanţe înregistrate în competiţie. De asemenea, la finalul competiţiei, Autoritatea Organizatoare îi va răsplăti pe navigatorii clasaţi pe primele locuri la toate clasele şi categoriile competiţionale, cu un total de 15 cupe, 45 de medalii şi 75 de diplome, ce vor atesta performanţele.

“Regata internaţională „Cupa Dobrogei”, este înregistrată atât în calendarul competiţional al Federaţiei Bulgare de Yachting (BULSAF), cât şi al Federaţiei Române de Yachting (FRY), fiind singura competiţie regulată transfrontalieră de yachting, din Europa, rezultată din colaborarea a două cluburi din două ţări vecine. Conform protocolului de asociere Regata Internaţională “Cupa Dobrogei” este organizată anual, alternativ, în România şi Bulgaria, de către cele două cluburi iniţiatoare”, a precizat Andreea Mihăescu, director executiv al Clubului Nautic Român.

Anul acesta, la c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 2 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum o ora
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum o ora
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters.

Belgia: Un șofer de camion român, ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri sunt cercetați

HotNews acum 40 minute
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), relatează A

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 3 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 4 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 7 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

12°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°