"Am spus public ceea ce demult se vorbea neoficial." Aşa şi-a justificat preşedintele Barack Obama pledoaria pentru crearea unui stat palestinian, ale cărui graniţe să fie negociate pornind de la frontierele de dinainte de 1967 – anul în care Israelul a anexat Cisiordania, Gaza şi Ierusalimul de Est.
Declaraţia liderului de la Casa Albă a inflamat spiritele nu doar la Ierusalim, ci şi la Washington. Atât de tare, încât au apărut deja voci care susţin că Obama a comis o greşeală fatală pentru propria carieră. Că s-a lins pe bot de un al doilea mandat, fiindcă şi-a pus în cap lobby-ul evreiesc din Statele Unite. Şi totuşi revenirea la frontierele din 1967 nu este câtuşi de puţin o găselniţă a actualei administraţii americane, ci o cerinţă expresă a mai multor rezoluţii ONU. Cât se poate de oficiale. Rezoluţii pe care Israelul a reuşit să le ignore până acum, bazându-se pe sprijinul necondiţionat al Washingtonului. Fiindcă la Washington, nu la Ierusalim, se află marile atuuri ale acestui stat minuscul (geografic, demografic şi chiar economic), care reuşeşte să fie un uriaş jucător geopolitic.
Din perspectivă europeană, nu declaraţia de săptămâna trecută a lui Barack Obama pare stranie, ci faptul că, într-adevăr, el este primul preşedinte american care face referire în mod explicit la retrocedarea teritoriilor anexate de Israel în timpul războiului de şase zile. O retrocedare parţială, după cum s-a grăbit să precizeze liderul de la Casa Albă, după ce a fost acuzat că ar pune în primejdie securitatea şi chiar supravieţuirea aliatului său favorit. Obama a subliniat duminică necesitatea unor "schimburi de teritorii", stabilite de comun acord între evrei şi palestinieni, astfel încât "transformările" survenite în 44 de ani de ocupaţie să fie luate în calcul. Cu alte cuvinte, hărţile de dinainte de 1967 nu vor avea decât un rol "orientativ" în negoc
