Senatorul PDL Marius Necula, despre care deputatul Mihail Boldea a spus, luni, în faţa judecătorilor că l-a rugat să apeleze la cunoştinţele sale pentru a-i obţine o adeverinţă de la Arhivele statului, a venit, vineri dimineaţă, la sediul DIICOT Galaţi, unde a fost audiat de procurori.
Marius Necula a ajuns, vineri, la ora 10.00, la sediul DIICOT, declarând procurorilor că nu are nicio legătură cu cazul Boldea, transmite MEDIAFAX.
El a susţinut că decis să facă declaraţii în faţa procurorilor, după ce, săptămână trecută, la judecarea recursului arestării lui Boldea, acesta din urmă l-a acuzat că i-ar fi cerut 15.000 de euro pentru a-i oferi documente din Arhivele Naţionale.
"În urma declaraţiilor aberante făcute de către inculpatul Mihail Boldea am vrut să clarific situaţia. Am declarat procurorului de caz că nu cunosc nimic în legătură cu acest subiect şi că nu am nicio legătură cu faptele săvârşite de Mihail Boldea. El trebuie să răspundă pt tot ce a făcut", a declarat Necula, la ieşirea din sediul DIICOT, unde a stat aproximativ 30 de minute.
Deputatul Mihail Boldea a spus, luni, în faţa judecătorilor instanţei supreme, că l-a rugat pe senatorul Marius Necula să apeleze la cunoştinţele sale pentru a-i obţine o adeverinţă de la Arhivele statului în legătură cu înstrăinarea unuia dintre imobilele pentru care este cercetat în dosarul DIICOT
Mihail Boldea a declarat, la completul de cinci judecători al instanţei supreme care a judecat recursul faţă de arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, că în cazul unuia dintre imobilele pentru care este cercetat a apelat la senatorul Marius Necula, cerându-i ca, prin cunoştinţele acestuia, să îi obţină o adeverinţă de la Arhivele statului, care îi era necesară la tranzacţionare.
Boldea le-a arătat judecătorilor că senatorul Necula i-ar fi spus la acel moment, în prezenţa consilierului său pe