Ruth Fainlight s-a născut la New York în 1931. Tatăl era englez, mama din Austro-Ungaria. A studiat artele, apoi a locuit o vreme în Baleare, unde Robert Graves i-a încurajat înclinaţiile de poetă. Căsătorită cu romancierul englez Alan Sillitoe, locuieşte la Londra şi a publicat douăsprezece volume de poezie, nuvele, librete de operă, traduceri.

Lidia Vianu: Eşti o poetă fremătătoare. Versurile tale sunt fragile şi totuşi îndârjite, iar acest paradox te aduce, cred, în aria Desperado. Nu mă gândesc deloc la disperare în acest context. Înţeleg prin Desperado poezia ultimelor decenii, colocvială, nonconformistă şi firească, cu alură de jurnal, contradictorie, adesea sfidător neruşinată, şi mai ades respingând confesiunea.

Ruth Fainlight: Aşa cum defineşti termenul, cred că sunt ceea ce numeşti un poet Desperado. (Cu toate că termenul are şi o conotaţie comică. Definiţia unui desperado în dicţionarul Oxford al limbii engleze este: "Un desperado este un individ necugetat; un individ gata la orice nelegiuire ori violenţă." Cuvântul este exclusiv folosit ca să descrie eroul negativ în filmele Western cu cowboys. Mă tem că impresia creată de un astfel de cuvânt e oarecum nepropice)

LV. Two Blue Dresses (Două rochii albastre) e un fel de definiţie a poeziei tale în versurile care - într-un context diferit - pomenesc "Probabilitatea/ Însingurării." Toţi autorii (lectorii, criticii) Desperado dau piept cu realul singuri, într-o singurătate emfatică şi neîmblânzită. Ei refuză compasiunea lecturii. Ca scriitor, şi tu ţii compasiunea în frâu. Poezia ta este firească, iar uneori alunecă în ironie. Faci din refuzul etalării sensibilităţii un scop în sine, ori e acesta doar o reacţie instinctivă, inexplicabilă?

RF. Nu fac un efort conştient de a suprima exprimarea emoţiei. Nu înţeleg, nu sunt întru totul de acord cu ideea