Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest violent la Iași. Sindicaliştii au aruncat cu ouă în clădirea Prefecturii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 octombrie 2010 · ·

Zeci de membri ai sindicatului Sanitas din Iaşi au aruncat cu ouă în sediul Prefecturii Iaşi şi s-au îmbrâncit cu jandarmii, în timpul unui protest faţă de măsurile de austeritate aplicate de Guvern. Sursa: Maria Craus

Protestul celor aproximativ 300 de sindicalişti Sanitas Iaşi a început la 13.30, iar spiritele s-au încins în jurul orei 14.00, când sindicaliştii au forţat cordonul jandarmilor şi au început să bombardeze cu ouă sediul Prefecturii Iaşi.

"La Prefectură au intervenit trei echipaje de jandarmi. Până la un moment dat protestul s-a desfăşurat fără incidente, însă apoi sindicaliştii au început să arunce cu ouă şi să se îmbrâncească, iar cineva a aruncat cu un băţ de la un steag sau de la o pancartă şi a spart un geam. Protestul s-a încheiat la ora 15.00, reprezentanţii sindicaliştilor au mers să vorbească cu subprefectul întrucât prefectul nu era prezent în instituţie", a declarat căpitan Mihai Cojocariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Jandarmii ar putea aplica sancţiuni protestatarilor pentru comportamentul lor.

"Vrem salarii şi respect"

La protestul de astăzi sindicaliştii Sanitas au venit cu pancarte cu mesajele: "Ne alungi din ţară. Javră ordinară!", "Du-te Băsescule, după Ceauşescu!", "Vrem salarii şi respect, nu să ne trageţi în piept!". Cadrele medicale au scandat "Hoţii" şi "Cinste poliţiştilor". Reprezentanţii Sanitas cer să se revină la salariile din decembrie 2009.

"Cadrele medicale şi-au făcut împrumuturi la bănci bun bazaţi că nu li se vor micşora salariile. Aşa au anunţat înainte guvernanţii. Multora dintre noi ziua de salariu le-a adus o surpriză extrem de neplăcută - după o lună de muncă, unii au plecat acasă cu o leafă de caţiva lei. Poate ne arată domnul preşedinte, domnul premier şi întregul cabinet cum se poate trăi astăzi cu o leafă de caţiva zeci de lei pe lună.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 51 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°