Un studiu realizat de un cercetător maghiar în privinţa legăturilor de pe internet arată că oricât de infinit ar fi spaţiul virtual, două pagini web sunt separate maximum de 19 click-uri.
Albert-Laszlo Barabasi este un expert în teoriile conexiunilor, el scriind şi o carte pe această temă. Dar ideea nu este nouă, nici măcar pentru epoca virtuală. Potrivit Mashable.com, site-ul 19clicks.com există din 2005 şi se bazează pe această teorie. Cea care deţine pagina, Samantha Orme, a spus că “atunci când am înregistrat pagina, aceasta era distanţa medie între două pagini web”.
Chiar dacă au trecut opt ani de atunci, teoria lui Barabasi arată că oricât de mult s-a extins internetul, legăturile dintre pagini au rămas la fel de strânse, iar cele 19 click-uri sunt constante, aşa cum la oameni există cele “şase grade de separaţie”. Această teorie spune că două persoane, oricât de diferite ar fi, se pot găsi printr-un lanţ comun de prieteni şi cunoştinţe prin doar şase paşi.
Motoarele de căutare, cheia din mijlocul internetului
Potrivit site-ului Smithsonian, pe internet există în momentul de faţă 14 milioane de pagini web, iar Barabasi a realizat studiul pe 1.000 de miliarde de documente web existente. El a descoperit că, deşi sunt unele site-uri care par izolate, cu ajutorul motoarelor de căutare, agregatoarelor sau indexurilor de pe internet, paginile sunt foarte conectate şi pot fi folosite pentru a “ne muta” dintr-o parte a internetului într-un fel sau altul.
Barabasi pune această alăturare a paginilor, uneori chiar involuntară, pe faptul că oamenii au dorit mereu să trăiască în grupuri şi comunităţi, iar această organizare a unor comunităţi este cea mai simplu de înţeles de către noi. Toate paginile sunt cumva organizate într-o ierarhie bazată pe tematică, regiune, ţară sau subiect. Maghiarul consideră că oricât de mult va creşte internetul, m