Deşi campingul este strict reglementat în Parcul Naţional Bucegi, după intrarea în UE, nimeni nu respectă locurile. Zilele trecute mi s-a făcut dor de munte. M-am suit pe loc în tren (la munte nu se merge cu maşina) ca să mă duc la Buşteni. Vorba vine că m-am suit pe loc. Lucrurile nu sunt aşa de simple. În primul rând, trenurile pentru Valea Prahovei sunt puţine şi la ore proaste. Primul ajunge la poalele Caraimanului la ora 10 dimineaţa. Niciun om de munte nu începe ascensiunea atât de târziu. Iar la telecabină (care circulă foarte bine, deseori mult peste orele afişate), la ora 10, e o coadă care se termină pe la prânz. Dacă vrei să pleci de cu seară, să stai o noapte la hotel şi a doua zi s-o iei la picior în zori, ai două trenuri (unul privat) care vin însă de la Constanţa. Ce se întâmplă cu linia ferată spre şi dinspre litoral, ştim de câţiva ani. Aşa că întârzierile (80 minute marţi, 25 august) se propagă pe Valea Prahovei şi, în loc de 22.30, ajungi la Buşteni la 24. La întoarcere, ultimul tren spre Bucureşti pleacă din Buşteni la ora 18.18. În august se întunecă la ora 21.00.
Odată sus, într-o zi însorită, perfectă, dai peste gunoaiele lăsate de turişti. Cei mai nepăsători faţă de natură din Europa. Totul se aruncă unde se nimereşte sau se lasă în locul unde ai campat. Deşi campingul este strict reglementat în Parcul Naţional Bucegi, după intrarea în UE, nimeni nu respectă locurile. La intrarea în Parc, la Buşteni, scrie mare: „Zonă ecologizată“. Două sute de metri mai sus, unde poteca Jepilor Mici se desparte de drumul forestier, zeci de saci negri de plastic zac sfâşiaţi de animale. Eforturile EcoAssist sunt enorme, dar nesprijinite de autorităţile locale. Cabanele nu arată mai bine. Babele e la fel de mohorâtă ca acum cincizeci de ani, când am văzut-o prima oară.
Caraiman e în refacere de cinci ani. Dormitoarele au fost renovat
