Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Poliţist atacat de un hoţ surprins în timpul unei spargeri

Publicat in Antena 3, duminică 11 martie 2012 ·

Un poliţist din Bacău a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce a surprins nişte tineri care dădeau o spargere la un magazin, informează Mediafax. Unul dintre hoţi i-a pulverizat în faţă o substanţă iritant lacrimogenă şi apoi l-a lovit peste picior pentru a-l imobiliza.

Potrivit poliţiştilor băcăuani, tânărul a reacţionat extrem de violent în momentul în care a fost prins în flagrant.

"Autorul, împreună cu alte două persoane, a fugit în momentul în care a observat patrula de poliţie, însă a fost ajuns din urmă şi imobilizat de către unul din poliţiştii. În acel moment, tânărul de 26 de ani a folosit un spray iritant-lacrimogen pe care l-a pulverizat spre faţa poliţistului. Mai mult decât atât, el a încercat să se opună imobilizării, lovindu-l pe agent în zona gambei piciorului drept şi rupându-i mâneca hainei de serviciu cu care era îmbrăcat", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, Narcisa Butnaru.

În urma incidentului, poliţistul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară internarea. Tânărul de 26 de ani a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar apoi magistraţii Judecătoriei Bacău au emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, respectivul fiind acuzat de ultraj şi tentativă de tâlhărie.

Un poliţist din Bacău a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce a surprins nişte tineri care dădeau o spargere la un magazin, informează Mediafax. Unul dintre hoţi i-a pulverizat în faţă o substanţă iritant lacrimogenă şi apoi l-a lovit peste picior pentru a-l imobiliza.

Potrivit poliţiştilor băcăuani, tânărul a reacţionat extrem de violent în momentul în care a fost prins în flagrant.

"Autorul, împreună cu alte două persoane, a fugit în momentul

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinte BCE: Pieţele subestimează riscurile geopolitice, în timp ce se apropie alegerile

Mediafax acum 13 minute
"Pieţele subestimează uneori impactul riscurilor geopolitice care există", a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos. Pieţele bursiere au atins niveluri record în acest an, în ciuda faptului că jumătate din populaţia lumi

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum o ora
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

Ziua Constanta acum 28 minute
Constanța se pregătește pentru un sfârșit de săptămână plin de activități captivante și evenimente culturale. Vineri, 17 mai 2024, orașul va găzdui diverse manifestări care vor atrage locuitori și turiști deopotrivă. Iată evenimentele: Vineri, 17 ma

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 8 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 8 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum o ora
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 9 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Decizia de a trimite sau nu Ucrainei sistemul Patriot este una pur internă a României, susține Mircea Geoană. NATO nu se amestecă

Ziare.com acum 12 ore
O izbândă a Ucrainei în războiul cu Rusia este un lucru bun pentru întreaga planetă, a afirmat, joi, 16 mai, Mircea Geoană. În calitatea sa de secretar general adjunct al NATO, Geoană spune că știe că Ucraina are mare nevoie de sisteme de apărare an

Serbia concesionează fostul sediu al armatei iugoslave firmei ginerelui lui Trump

HotNews acum 7 ore
Autorităţile sârbe şi firma de investiţii Affinity Global Development, cu sediul în SUA, aparţinand lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, au semnat miercuri un contract de închiriere pe 99 de ani, permiţând companiei să renoveze două clădiri

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°