Sintem o tara a dezastrelor. Ca toate celelalte, de altfel. Ne deosebim doar prin modul in care percepem tragediile, tragem concluziile si, eventual, invatam sau nu lectia. Saptamina trecuta, 12 oameni au murit intr-o mina din Valea Jiului. Unii spun ca se simtea gazul in galerii, altii afirma ca accidente de acest fel sint inevitabile. S-au impartit deja vinovatii spre membrii conducerii exploatarii miniere, care i-au impins pe oameni in mina, dar si spre membrii Guvernului, ca n-au investit in siguranta lucrului in subteran. Ancheta deschisa va stabili ce s-a intimplat si de ce. Tragedia s-a petrecut in toiul unei campanii electorale care, inevitabil, si-a pus amprenta si asupra celor intimplate la Petrila. Din nou, s-au facut auzite voci care sustin ca, altfel, ranitii nu ar fi fost tratati asa bine. Insa dincolo de circoteli, acuzatii cu jumatate de gura si suspiciuni de campanie, s-au vazut membrii unei categorii profesionale pe deplin constienti de ceea ce fac si de faptul ca ziua de miine este ceva relativ in meseria lor. S-au vazut rudele indurerate ale celor morti, care insa nu cereau nimic, parca impacate cu ideea unui destin perfid. Practic, drama din Valea Jiului a readus in prim-plan o lume uitata, cu oameni obisnuiti, care traiesc la fel ca majoritatea romanilor. Din pacate, asemenea prim-planuri ies rareori in evidenta. Minerii sint vedete doar atunci cind mor. Nu mai departe de asta-vara, inundatiile ne-au prezentat alti deznadajduiti - cei care au ramas pe drumuri dupa ce apele le-au luat casele. Si in acest caz s-au cautat vinovatii care n-au prevazut dezastrele la timp, s-au descoperit metehnele constructiilor ridicate pe malul apei, in albiile inundabile, si s-au facut corectii pentru viitoarele autorizatii de constructie. Cei ramasi fara case au primit in schimb altele noi, mai trainice, facute parca in ciuda companiilor de asigurari care sigur n