Fostul antrenor al naţionalei de handbal a explicat ratările de la 7 metri din meciul cu Germania şi a anticipat deznodământul partidei de joi cu Ungaria: victorie România!
România a fost adusă cu picioarele pe pământ de naţionala Germaniei, pierzând la trei goluri diferenţă (23-26), în condiţiile în care a ratat 6 din cele 10 lovituri de la 7 metri pe care le-a obţinut.
Domnule Voina, cum vă explicaţi dvs aceste ratări de la 7 metri?
În primul rând că n-aş pune eşecul pe seama acestor ratări, ele fac parte din joc. La astfel de aruncări, e o luptă psihologică între jucător şi portarul advers. Iar portăriţa germaniei, Wultering, a fost mai puternică şi a avut şi bara de partea ei.
Dar nu se exersează aruncările?
Ba da, normal că se exersează şi sunt jucătoare care sunt specializate pe astfel de momente ale jocului. Dar la noi n-a ratat doar una, au ratat patru, pentru că presiunea creştea cu fiecare ratare, iar portarul Germaniei a sesizat momentul şi a căpătat încredere tot mai mare. Dar de ce nu spuneţi că Germania n-a dat niciun gol din 7 metri?
Să înţeleg că altele au fost cauzele eşecului?
Bineînţeles, sunt mulţi alţi factori. Am dat gol foarte greu, interii n-au jucat la capacitate maximă, apărarea nu s-a apărat cum trebuie. A intervenit şi autosuficienţa poate, după două victorii cu două echipe slabe. Ne-am inflamat prea tare după două succese cu Tunisia şi cu Australia, care e o formaţie de superamatoare.
Domnului Tadici îi găsiţi vreo vină?
Eu am cei 7 ani de acasă. Constat, dar nu critic. Ştiu cum e la un astfel de turneu, când toate mitralierele sunt îndreptate împotriva ta, nu pot să contest munca lui Tadici. Pur şi simplu, Germania are o echipă mai puternică decât a noastră şi trebuie să recunoaştem asta.
Cum vedeţi meciul cu Ungaria de joi?
Eu spun că România are o echipă mai bună şi că v