Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum e minţit Becali de "MaraMureş"! Cifrele care ar trebui să-l pună pe gânduri pe Reghe! Preferatul unui manager de la Steaua, faţă în faţă cu Tănase

Publicat in Pro Sport, joi 16 august 2012 · ·

Chipciu nu încântă prin jocul său la Steaua.

Tănase este de două ori mai prezent în joc decât fotbalistul venit de la Braşov.

ProSport a anunţat în ziarul de marţi că unul dintre managerii Stelei are un pact cu Laurenţiu Reghecampf. În schimbul titularizării lui Chipciu şi a lui Georgievski, tehnicianul a primit garanţii că şeful său nu îl va critica pe Rocha. Mai mult, mijlocaşul dreapta primeşte susţinere necondiţionată, deşi jocul său nu este foarte bun.

Cu o oră înaintea meciului cu Gaz Metan, unul dintre managerii echipei a simţit nevoia să îi ia apărarea lui Chipciu pe un site de socializare. E băiat bun, are o familie frumoasă, îl cunoaşte pe Joey Barton (n.r. un mijlocaş care evoluează la Queens Park Rangers şi care are o poveste interesantă), scrie corect şi îl are ca idol pe Mirel Rădoi. E descrierea pe scurt a lui "Michele" pentru unul dintre posibilele talente ale roş-albaştrilor. Din punct de vedere al jocului, nu au fost prea multe de adăugat, în afară de faptul că recuperează multe mingi, că are viteză sau că are cele mai multe driblinguri. E altruist, dar, dacă n-ar fi fost, s-ar fi numit atacant. Ce-i drept, din monologul managerului au lipsit exact cifrele unui mijlocaş de bandă.

Fără realizări în plan ofensiv

Jurnaliştii ProSport au luat o foaie şi un pix şi l-au urmărit pe fotbalist la meciul cu Mediaş. În urma acestora, tragem concluzia că Alex Chipciu are probleme mari în dreptunghiul verde pe banda dreaptă, fiind jucătorul cu zero deposedări în terenul advers, zero şuturi pe poartă şi doar şapte dueluri câştigate pe durata celor 90 de minute. Foarte puţin în comparaţie cu cealaltă extremă a Stelei, Tănase având cifre de două ori mai bune. Mai mult, Chipciu este fotbalistul care s-a implicat cel mai puţin în acţiunile ofensive, în afară de atacanţii Rocha şi Nikolic, care nu au evoluat tot meciul, şi po

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 55 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 17 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°