Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oscar Pistorius rămâne încarcerat. Audierea în cazul său, amânată pentru săptămâna viitoare

Publicat in Mediafax, vineri 15 februarie 2013 ·

Multiplul campion paralimpic Oscar Pistorius, acuzat de uciderea prietenei sale, va rămâne încarcerat, audierea în cazul său fiind amânată de către magistratul în faţa căruia sportivul a compărut vineri.

Judecătorul Desmond Nair a amânat pentru marţi şi miercuri audierea în care apărarea ar urma să solicite eliberarea pe cauţiune a lui Pistorius, oferindu-i astfel "timpul necesar pentru a face cercetări şi a se afla în cea mai bună poziţie pentru a pleda".

Potrivit unui magistrat, parchetul se pregăteşte să solicite schimbarea încadrării juridice a faptei în "omor cu premeditare", pentru care pedeapsa maximă ar fi de închisoare pe viaţă.

Oscar Pistorius, arestat joi dimineaţă după după ce poliţia a descoperit la domiciliul său trupul neînsufleţit al iubitei sale, Reeva Steenkamp, va rămâne în detenţie la un comisariat din Pretoria. Avocaţii sportivului au cerut ca Pistorius să fie transferat în altă parte, dar solicitarea lor a fost respinsă de judecător, acest considerând că nu sunt motive pentru un tratament preferenţial.

Vineri, Pistorius a izbucnit în lacrimi în sala de tribunal în care i s-a citit actul de acuzare şi a fost inculpat oficial pentru uciderea iubitei sale. Justiţia sud-africană a desemnat pentru acest caz un magistrat obişnuit cu procesele importante, Desmond Nair. Pistorius a început să plângă atunci când Nair l-a salutat. Judecătorul i-a cerut sportivului să se liniştească şi a luat loc. Sportivul, îmbrăcat într-un costum negru cu o cămaşă bleu, a ascultat citirea actului de acuzare extrem de afectat, acoperindu-şi faţa, cu privirea plecată şi ochii înlăcrimaţi.

În sala de judecată s-au aflat aproximativ 150 de persoane (apropiaţi ai sportivului, reprezentanţi mass-media, avocaţi, magistraţi....), deşi capacitatea sălii este de 50 de locuri.

Atletul Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea prietenei

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 21 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°