Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul 100, cu noroc - România ia partea leului din Marea Neagră

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 februarie 2009 ·

Pentru prima oară, România câştigă o delimitare corectă a platoului continental din Marea Neagră, în care este cuprinsă şi Insula Şerpilor, formaţiune stâncoasă ce a înveninat relaţiile cu Ucraina, încă din perioada în care acesta aparţinea URSS. Aceste drepturi au fost recunoscute de instanţa de la Haga, care s-a pronunţat în unanimitate. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a recunoscut, ieri, jurisdicţia suverană şi drepturile suverane ale României – pe cele de exploatare a resurselor existente în zonă, în principal – pe o suprafaţă de 9.700 km2 de platou continental şi zonă economică exclusivă, în faţa Ucrainei, care formulase pretenţii exacerbate, aproximativ de două ori mai mari, asupra teritoriilor aflate în litigiu din Marea Neagră. Toate acestea reprezintă 79,3% din zona de peste 12.000 km2 aflată în dispută cu Ucraina şi aproximativ 70% din resursele de hidrocarburi estimate a fi prezente în zonă, după cum a declarat Bogdan Aurescu, şeful echipei de avocaţi care a reprezentat România la CIJ. El a menţionat că ţara noastră a câştigat chiar mai mult decât se aştepta. Dosarul numit “Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, România c. Ucraina” a avut numărul 100, număr care, după cum se pare, i-a adus noroc ţării noastre.

Hotărârea instanţei internaţionale de la Haga, care a fost pronunţată în şedinţă publică, ieri, în Marea Sală a Justiţiei din Palatul Păcii, a pus astfel capăt unei dispute de 42 de ani care nu a putut fi rezolvată prin negocieri între cele două părţi, neexistând, practic, un dialog viabil pe această temă, potrivit comentariilor făcute ieri, de numeroşi analişti politici, după ce România primise verdictul de la Haga. La rândul său, ministrul de Externe român a menţionat, într-un comunicat, că “Hotărârea CIJ este direct aplicabilă, obligatorie, definitivă şi executorie imediat, nefiind nevoie de demersuri de punere în aplicare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii. Potrivit primelor informaţii, un adult este inconştient.

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Ciolacu, despre incidentul dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu din Parlament: E de cascadorii râsului

Mediafax acum 55 minute
„E de cascadorii râsului”, spune Marcel Ciolacu despre incidentul în care au fost implicaţi deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu. El spune că este bucuros că în mandatul său de preşedinte ale camerei Deuputaţilor nu au fost astfel de cazuri.

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum 59 minute
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 4 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

21°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°