Companiile care au proiecte cu statul vor fi cele mai afectate de indecizia guvernanţilor. Autorităţile demonstrează că adoptarea proiectului de buget pe 2010 nu este o prioritate. Firmele vor trebui să-şi încordeze muşchii şi în faţa acestei provocări.
Criza economică şi lipsa de lichidităţi care a venit odată cu aceasta nu este singurul bolovan ce atârnă de gâtul mediului de afaceri. Experţii în fiscalitate spun că într-o perioadă de criză, incertitudinea este extrem de dăunătoare pentru că poate bloca procesul decizional.
Potrivit lui Emilian Duca, consultant fiscal BDO Tax, amânarea aprobării bugetului de stat pentru 2010 este un factor de destabilizare a mediului privat. Acesta spune că un prim efect asupra firmelor îl are orientarea politicii economice viitoare, mai exact dacă aceasta va fi una socială sau una axată pe investiţii.
Alegere dificilă
„Pe de o parte, modul în care va evolua fiscalitatea în următorii ani depinde de priorităţile noii formule guvernamentale. În ipoteza opţiunii între o politică economică «socială» şi una investiţională - mai exact dezvoltarea infrastructurii - implicaţiile asupra veniturilor diverselor companii private sunt majore", este de părere Emilian Duca. Potrivit lui Duca, o creştere a impozitelor este inevitabilă din cauza nereformării sectorului public.
În acest context, este extrem de important nivelul contribuţiilor sociale reflectate în viitorul buget de stat. „Cotele de contribuţii sociale sunt aprobate anual prin legea bugetului asigurărilor de stat, iar deficitul actual al sistemului public de pensii deschide calea nu unei diminuări a cotelor de contribuţii, ci unei majorări a acestora", a precizat expertul fiscal.
Potrivit lui Duca, posibilele modificări ale impozitelor sau contribuţiilor sociale şi incertitudinea susţinerii cursului de schimb sunt aspecte ce trebuie luate în conside