Cunosc un individ interesant, căsătorit, tată a doi copii, care îmi spunea că orice cuplu se construieşte pornind de la afinităţi, sentiment de siguranţă şi iubire.

şi-a cunoscut soţia puber fiind, s-au iubit, au împărţit totul împreună, de la pat până la unica bucăţică de pâine din casă. S-au căsătorit împotriva voinţei părinţilor, au stat cu chirie, iar dragostea lor a triumfat de la primul născut, un băiat, până la al doilea copil, o fetiţă. Încrederea reciprocă şi fidelitatea erau noţiuni cunoscute cuplului în discuţie.

În fiecare săptămână el se întâlnea cu băieţii. Logic, veţi spune! Da. Numai că într-o zi a fost trimis într-o delegaţie. Ea a avut încredere, doar era cel cu care a băut apă din acelaşi pahar atâţia ani. O suna în fiecare seară şi îi spunea ce dor îi e de ea. Se simţea ocrotită, iubită, nu ştia ce este gelozia şi îi acorda credit nelimitat.

Apoi, a primit un telefon. Era de la şeful lui, care se întreba cât mai durează concediul fără plată. şase luni au durat certurile, toate de faţă cu copiii. Apoi, la un control de rutină, băieţelului i s-a pus diagnosticul leucemie şi cerul a căzut peste părinţii deznădăjduiţi. Doi ani de tratamente, de strigăte de ajutor, vizite în ţara Sfântă, până când rezultatul, sau poate Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile, iar băieţelul s-a făcut bine.

Cei doi au uitat durerea adulterului şi au îngropat securea războiului. Ieri mi-am sunat prietena, trecuseră patru ani de la acest incident. Băiatul era sănătos, fetiţa bine, se pregăteşte de şcoală, doar el era în delegaţie. De data asta definitiv. Serba deja un an alături de altă femeie. Soţia lui îşi duce crucea, îşi îngrijeşte singură copiii, şi-a luat licenţa în aceste condiţii şi acum face şcoala de şoferi. Singura ei nelămurire?! Oare ce vor bărbaţii? Cunosc un individ interesant, căsătorit, tată a doi copii, care îmi spunea că orice cuplu se