S-au bătut, s-au înjurat, s-au acuzat, au ţipat, au fluierat. Nu este vorba despre suporterii unei echipe de fotbal, aşa cum poate vă imaginaţi, ci despre consilierii generali ai Bucureştiului, plătiţi din banii publici, şi despre participanţii la şedinţa de ieri de la Primăria Capitalei. Cele 54 de PUZ-uri n-au fost aprobate, pentru că aleşii locali ai PSD şi PNL au părăsit sala, iar şedinţa s-a suspendat. Interesele fiind mari, cei de la PD-L au convocat o altă şedintă, membrii PSD fiind chemaţi din nou la Consiliu.
Scandalul a început încă de dimineaţă, când reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale au organizat un protest inedit sub forma unei înmormântări în faţa Primăriei Capitalei. Au avut tot ce le trebuie pentru un astfel de eveniment: o cruce, un coşciug, o coroană şi lumânări pe care au încercat să le pună în faţa instituţiei. N-au reuşit, pentru că jandarmii şi poliţiştii comunitari au întervenit în forţă şi i-au împrăştiat. De proteste s-au ţinut şi câţiva membri ai PRM, care s-au adunat în acelaşi loc strigând tot felul de acuze la adresa aleşilor locali.
Următorul pas a fost intrarea la şedinţa Consiliului General, convocată pentru ora 12:00. Au fost lăsaţi doar câţiva reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai PRM. Până la împărţirea pumnilor şi sfâşierea hainelor n-a fost decât un pas.
Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu, reprezentând PRM, au venit în sala de Consiliu şi au început să discute contradictoriu cu aleşii locali acuzându-i că sunt mână-n mână cu cei care aveau PUZ-urile de pe ordinea de zi. Limbajul l-a depăşit pe cel de mahala, aşa că preşedintele şedinţei, Călin Murg - PD-L, a cerut poliţiştilor comunitari să-l evacueze pe Codrin Ştefănescu din sală. În ajutorul lui a sărit Marius Marinescu, urmând o bătaie în toată regula. După câteva minute de lupte, cei doi au