Era în 22 decembrie 1989 pe la 13.30, colonelul de miliţie, Aurel Brânduşe se afla în clădirea Inspectoratului Judeţean Sibiu, alături de alţi colegi de la Circulaţie. Era în uniformă. Nu era înarmat. Asaltul mulţimii asupra clădirii era iminent.Vizavi era celebra, de-acum, unitate militară comandată, la timpul de atunci, de nu mai puţin de celebrul maior Dragomir. Relu Brânduşe încearcă să părăsească clădirea pentru a se salva. Nu apucă a face trei paşi şi, de undeva, din stânga, răsună o rafală de automat. Trei gloanţe îl izbesc, în plin. Unul îi perforează antebraţul stâng, altul îi intră prin spaţiul celei de-a patra şi-a cincea coaste, şi-i provoacă cele mai serioase urmări: ficat afectat, colon sfârtecat, intestine făcute praf, hemoragie masivă, pierderea rapidă a cunoştinţei.
Colegul cu care încercase tentativa de fugă, un om adevărat, nu-l abandonează. Îl trage la adăpost şi chemă Salvarea. “Oamenii de bine” îl izbesc cu ce apucă. L-au şi declarat “terorist” şi se pregătesc să-l linşeze. Este recunoscut de câţiva civili “Lăsaţi-l în pace, este şeful circulaţiei, ce aveţi cu el” şi cu chiu cu vai ajunge la spital. Ştampila de “terorist” îl însoţeşte şi medicul chirurg care l-a operat îi spune soţiei ofiţerului “Doamnă, eu am făcut ce am putut pentru a-l salva. Pentru ceea ce a făcut însă soţul dvs. urmează a răspunde”.
Bietul Aurel a stat răstignit pe spate, nemişcat, branşat la aparate şi oxigen, flancat de doi soldaţi din armata Română (de etnie maghiară) care, periodic îl ameninţau “Mei, nu mişche că bage la tine baionet pe gât”. Apoi, treptat lucrururile s-au limpezit. Din terorist a ajuns victimă şi Erou al Revoluţiei, bine garnisit cu hepatită de tip B şi C de care nu a mai scăpat. Cu câteva coaste lipsă, cu aproape doi metri de intestin lipsă, cu periodice dureri insuportabile, cu stări de rău frecvente, Aurel Brânduşe revine după şase